Japonezul Taro Daniel a reuşit victoria carierei şi l-a învins pe cvintuplul campion al întrecerii californiene cu un scor neverosimil: 7-6(3), 4-6, 6-1, producând a doua mare surpriză pe Stadium 1 în ziua a patra de întreceri, după victoria Amandei Anisimovei în faţa Petrei Kvitova, în 70 de minute.
Cap de serie 10, sârbul a lăsat impresia că are lucrurile sub control. A început autoritar partida, defilând în primele două ture de serviciu – pe care le-a câştigat la zero. Djokovic s-a desprins pe tabelă după numai patru game-uri, rupând la zero serviciul advers: a condus cu 3-1 şi, mai apoi, cu 4-1. A avansat apoi lin spre ceea ce părea un 1-0 ca şi făcut la seturi, a avut minge pentru un al doilea break şi victorie în manşă la 5-2, însă ratarea acelei mingi de set a avut urmări majore. Djokovic a slăbit ritmul pe serviciu exact în momentul în care servea pentru câştigarea primului set, la 5-3, a cedat break şi s-a văzut egalat. În tiebreak, sârbul a câştigat un singur punct pe lansare, iar Taro Daniel sărbătoarea un prim succes important în faţa sârbului.
Djokovic a revenit în setul doi, a profitat de ‘celebrul game şapte’ pentru a face break şi a forţat intrarea în decisiv, acolo unde, din nou, a lăsat impresia că se poate impune, în momentul în care şi-a creat două oportunităţi de break în chiar primul game. Surpriza fost de proporţii: Taro Daniel s-a comportat ca un mare campion, a profitat de încrederea salvării mingilor de break şi a pus la rândul său presiune pe serviciul advers. Nu s-a demoralizat nici măcar în momentul în care a ratat patru mingi de break: s-a aşezat hotărât la linia de fund a terenului pentru a servi, nu i-a dat nicio şansă lui Djokovic şi, cu o tură pe lansare adjudecată la 15, a dat start unei serii de cinci game-uri câştigate la rând, prin care i-a dat şah-mat lui ‘Nole’, alimentându-se chiar din numeroasele erori neforţate ale sârbului, dar şi dintr-o super-efiicienţă a reverului său.
Denis Istomin era ultimul jucător din afara Top 100 care îl învinsese pe Novak Djokovic – în 2017, în turul doi de la Australian Open, scor 6-7(8), 7-5, 6-2, 6-7(5), 4-6.