Oţelul Galaţi, primul titlu de campioană, primul titlu pentru Moldova, prima prezenţă în LC

Echipa Oţelul Galaţi a câştigat primul titlu de campioană a României din istoria sa şi a reuşit să aducă şi primul titlu Moldovei, duminică seară, după un sezon pe care l-a dominat şi în care a avut principale adversare pe FC Timişoara şi FC Vaslui.

Urmărește
1028 afișări
Imaginea articolului Oţelul Galaţi, primul titlu de campioană, primul titlu pentru Moldova, prima prezenţă în LC

Oţelul Galaţi, primul titlu de campioană, primul titlu pentru Moldova, prima prezenţă în LC (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

Oţelul Galaţi este o formaţie fondată în anul 1964. Stadionul Oţelul are o capacitate de circa 13.500 de locuri. Momentul debutului în Divizia A este semnalat în anul 1986, iar un sezon mai târziu gălăţenii obţin locul 4 şi dreptul de a participa în Cupa UEFA. Primul meci în cupele europene s-a jucat la 7 septembrie 1988 cu cea mai titrată echipă italiană, Juventus Torino. Gălăţenii reuşesc o victorie memorabilă, scor 1-0, însă în retur pierd cu 0-5. La finalul acelui sezon, Oţelul retrogradează, însă revine în prima ligă în 1991, fără a mai retrograda de atunci.

Oţelul a participat de alte patru ori în Cupa UEFA în sezoanele 1997/1998, 1998/1999, 2004/2005 şi 2007/2008, ultima dată calificându-se din Cupa Intertoto. În vara anului 2007, Oţelul a câştigat Cupa Intertoto după ce a trecut de turcii de la Trabzonspor.

Până duminică, cea mai bună performanţă a Oţelului în campionat era locul 4, care a fost obţinut în 1988, 1997 şi 1998.

În Cupa României, echipa a jucat finala, în anul 2004, pierdută în faţa echipei Dinamo Bucureşti, cu scorul de 0-2.

În actualul sezon, Oţelul Galaţi a preluat conducerea Ligii I în etapa a opta, cedând-o în etapa a XXVI-a, când primul loc a revenit echipei FC Timişoara. După o etapă, Oţelul a revenit pe primul loc, însă a fost din nou întrecută în etapele 29 şi 30. După etapa 31, gălăţenii au revenit pe primul loc, unde au rămas şi după ziua de duminică.

Oţelul Galaţi a înregistrat în cele 33 de etape din Liga I 20 de victorii, 7 remize şi 6 înfrângeri. Gălăţenii au marcat 44 de goluri şi au primit 24.

Gălăţenii ocupă locul doi într-un top al celor mai bune apărări, după Rapid, care a primit doar 22 de goluri în 33 de etape.

În urma succesului de duminică, Oţelul Galaţi va evolua direct în grupele Ligii Campionilor.

Oţelul Galaţi succede în palmares formaţiei CFR Cluj, câştigătoarea titlului anul trecut. Pentru al patrulea sezon consecutiv, titlul revine unei echipe din provincie, după CFR Cluj (2008 şi 2010) şi Unirea Urziceni (2009). Ultima campioană a României din Bucureşti a fost Dinamo, în 2007.

Însă, deşi matematic este campioană, Oţelul trebuie să aştepte şi decizia TAS privind meciul din etapa a 19-a a Ligii I cu Pandurii, câştigat cu scorul de 3-0 la "masa verde".

(Material realizat de Luminiţa Turcu, luminita.turcu@mediafax.ro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici