Incidentul a avut loc în momentul în care şeful federaţiei, Luis Rubiales, a înmânat medaliile de aur echipei spaniole după ce aceasta a învins duminică Anglia cu 1-0 în finală.
„Cu siguranţă am greşit, trebuie să recunosc”, a declarat Rubiales într-o declaraţie video trimisă de federaţie. „A fost fără rea-credinţă într-un moment de maximă efuziune”.
Hermoso le-a spus coechipierilor după aceea în vestiar că „nu i-a plăcut”, potrivit unor înregistrări video postate pe Instagram şi YouTube de ziarul El Mundo şi de alte instituţii media.
Ulterior, ea a minimalizat incidentul într-o declaraţie trimisă de federaţie agenţiei spaniole de ştiri EFE.
„A fost un gest reciproc, total spontan, provocat de bucuria imensă de a câştiga o Cupă Mondială”, se arată în comunicat. „Eu şi „prezidenţiabilul” avem o relaţie excelentă, comportamentul său cu noi toţi a fost întotdeauna de 10 (din 10), iar acesta a fost un gest natural de afecţiune şi recunoştinţă”.
Imaginile video de după meci îl arată, de asemenea, pe Rubiales sărutându-le pe obraz pe alte jucătoare sau îmbrăţişându-le în momentul înmânării medaliilor.