„Lumea fotbalului este în stare de şoc în urma incidentelor tragice care au avut loc în Indonezia. Este o zi neagră pentru toţi cei implicaţi în fotbal şi o tragedie de neînţeles”, a declarat Infantino, citat de BBC.
FIFA, organismul care guvernează fotbalul mondial, afirmă că niciun „gaz” nu ar trebui să fie folosit de stewarzi sau de poliţie la meciuri.
La Liga şi Federaţia Spaniolă de Fotbal au convenit ca cluburile să ţină un minut de reculegere înainte de startul meciurilor de duminică, în semn de respect.
Cel puţin 174 de persoane au fost ucise şi 180 rănite în urma unei revolte izbucnite pe un stadion din Indonezia, potrivit celui mai recent bilanţ al autorităţilor, a transmis Reuters.
Suporterii echipei gazdă Arema FC care pierdea în faţa rivalei Persebaya Surabaya au invadat terenul de fotbal sâmbătă seara, iar poliţiştii au tras cu gaze lacrimogene în încercarea de a controla situaţia. Busculada s-a produs atunci când fanii au fugit spre o poartă de ieşire.