România a fost repartizată în grupa E a turneului final EURO 2024 la tragerea la sorţi de la Hamburg, după ce tricolorii şi-au câştigat locul în urna 2 pentru tragere în urma parcursului din preliminarii.
Naţionala României va avea următorul program la EURO 2024, în cadrul calendarului complet al grupei E:
17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)
22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)
26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00)
Primele două clasate din grupă se califică în faza optimilor de finală, acolo unde vor ajunge şi cele mai bune 4 locuri trei din cele 6 grupe ale competiţiei.
Belgia, o forţă explozivă în schimb de generaţii
Selecţioner: Domenico Tedesco (38 ani), italo-german care a pregătit anterior Erzgebirge Aue, Schalke 04, Spartak Moscova şi RB Leipzig. Din februarie 2023 în funcţie.
Parcurs: Câştigătoarea neînvinsă (6 victorii şi 2 remize) a unei grupe din care au mai făcut parte Austria, Suedia, Azerbaidjan şi Estonia. Atacantul Romelu Lukaku a fost golgheterul acestor preliminarii.
Palmares cu România: 11 meciuri disputate, cu 4 victorii pentru tricolori şi două rezultate de egalitate înregistrate. Ultimele două confruntări au fost un amical în 2011 la Liege, pierdut de România, 1-2, şi un amical în 1999, 1-0 la Bucureşti.
Vedete: Courtois (Real Madrid), De Bruyne, Doku (Man City), Lukaku (Roma), Openda (RB Leipzig), Trossard (Arsenal), Carrasco (Al Shabab).
Slovacia, învinsă doar de două ori, la limită, de Portugalia
Selecţioner: Francesco Calzona, un italian de 55 de ani care anterior preluării acestei naţionale, în august 2022, a activat doar ca antrenor secund în ţara natală pentru Perugia, Alessandria, Sorrento, Empoli, Cagliari şi Napoli.
Parcurs: Locul 2 într-o grupă câştigată de Portugalia, peste Luxemburg, Islanda, Bosnia-Herţegovina şi Liechtenstein. Linie de clasament în preliminarii cu 7 victorii, o remiză şi două înfrângeri, ambele la limită, cu lusitanii.
Palmares cu România: 11 meciuri disputate, cu 5 victorii pentru tricolori şi 5 remize, o singură înfrângere, un 0-1 la Bratislava, amical din 1942.
Vedete: Skriniar (PSG), Lobotka (Napoli), Hancko (Feyenoord)
Grupa României la EURO 2024 va fi completă abia în primăvara anului viitor. Atunci se va stabili câştigătoarea Play-off-ului B şi primul adversar al României la turneul final din Germania.
Play-off B (semifinale): Bosnia şi Herţegovina – Ucraina, Israel – Islanda.
Semifinalele play-off-ului se vor juca, într-o singură manşă, pe 21 martie 2024, iar finalele, tot într-o singură manşă, pe 26 martie 2024.
Nu este exclus ca România să se dueleze din nou cu Israel, reprezentativă în faţa căreia a obţinut 4 puncte chiar în aceste preliminarii, deşi favorită pare Ucraina, o echipă naţională care a ratat îndeaproape calificarea directă la turneul final, în meciul decisiv din ultima rundă a campaniei, cu Italia.