Radu Voina: Decizia plecării de la Oltchim nu are legătură cu echipa naţională
Antrenorul Radu Voina a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că decizia de a nu mai continua la formaţia Oltchim Râmnicu Vâlcea nu are legătură cu echipa naţională de handbal feminin, cu care a contract până în 2012.

Radu Voina: Decizia plecării de la Oltchim nu are legătură cu echipa naţională (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"În acest moment contează o perioadă de linişte. Cert este că decizia luată în privinţa renunţării la clubul Oltchim nu are legătură cu munca mea la echipa naţională. Contractul pe care îl am cu Federaţia Română de Handbal este până în 2012 cu obiectiv de calificare la Jocurile Olimpice", a spus Voina.
Tehnicianul consideră că a făcut tot ce era posibil la Otchim: "Consider că am făcut tot ce am putut mai bine la Oltchim şi împreună cu fetele am ajuns cât de sus s-a putut. Personal cred că vine un moment în care trebuie să realizăm că sunt şi lucruri mai importante în viaţă, în cazul meu după 37 de ani în slujba handbalului. Nu am apucat să le mulţumesc fetelor, aşa cum mi-aş fi dorit. Ele sunt în vacanţă, dar cu siguranţă vor afla veştile şi sper să ne întâlnim să-mi iau rămas bun. Primul lucru mă gândesc la o vacanţă, la o pauză de handbal, şi să mă ocup de familie aşa cum promit de mulţi ani. Privind în urmă, la experienţa de la Oltchim, pot spune că au fost satisfacţii şi rezultate frumoase, dar nu mi le atribui, ele sunt ale fetelor. Am avut şi eu şansa să fiu cu ele în echipă".
După încheierea sezonului, în care Oltchim a câştigat un nou titlu naţional şi a jucat finala Ligii Campionilor, tehnicianului Radu Voina i s-a propus prelungirea contractului cu un sezon.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

