Prima pagină » Sport » Rapid a transferat un fotbalist din prima ligă maghiară

Rapid a transferat un fotbalist din prima ligă maghiară

Rapid a anunţat că a semnat un contract pe un an şi jumătate cu atacantul slovac Jakub Vojtus.
Rapid a transferat un fotbalist din prima ligă maghiară
Cosmin Pirv
15 ian. 2022, 21:46, Sport

Clubul Rapid a anunţat sâmbătă că l-a transferat pe Jakub Vojtus, un atacant slovac, în vârstă de 28 de ani, de la Mezokovesd, din prima ligă maghiară.

„Mulţumesc Rapidului pentru interesul arătat, a fost şi în vară şi acum, şi sunt fericit că am ajuns în cele din urmă aici. Am ales Rapidul pentru că ştiu câţiva băieţi, oraşul, antrenorul, am urmărit echipa în turul campionatului şi în Liga 2, cu suporterii, noul stadion… Mi-a plăcut mult proiectul. De asta am simţit că putem face împreună ceva wow. Abia aştept să joc pe noul stadion, va fi ceva extraordinar şi pentru jucători, şi pentru suporteri”, a spus Vojtus pentru fcrapid.ro.

Vojtus a mai jucat în România la Universitatea Cluj, la CFR Cluj şi la Academica Clinceni.

Acesta a crescut la juniorii lui Zilina, apoi în 2010 a ajuns la Internazionale Milano, unde a evoluat pentru formaţia U19, iar de aici a fost împrumutat la Chievo şi NK Zagreb. Vojtus a mai jucat la Olhanense (Portugalia), Spartak Trnava (Slovacia), Miedz Legnica (Polonia), Tychy (Polonia), iar în ultimele două sezoane a evoluat pentru Mezokovesd-Zsory, în Ungaria.

Jakub, campion al României cu CFR Cluj (2020), a evoluat pentru naţionalele U17, U19 şi U21 ale Slovaciei, a mai anunţat clubul Rapid.