Video REPORTAJ: Andrei Roşu, corporatistul care urmăreşte mişcarea perpetuă - FOTO, VIDEO

"Gândul meu a fost ca în 2016 să termin un deca ultra-triatlon, care înseamnă 10 IronMan unul după altul, 38 de kilometri de înot, 1.800 de pedalat şi 422 de kilometri de alergare, în zece zile. Ce am descoperit este că nu te poţi antrena de zece ori mai mult, trebuie să găseşti resurse pentru antrenamente de 10 ori mai eficiente. De pe 2 pe 15 mai anul viitor am programat acel deca, cu 10 IronMan unul după altul. Nu am un obiectiv anume, ci doar acela de a mai ridică un pic ştacheta. Nu ştiu până unde. Nu cred că există o limită. M-am întrebat de ce urcă omul pe Everest, de ce se duce pe Lună? Pur şi simplu cred că este natura noastră de a descoperi lucruri despre noi. Cred că 99 la sută dintre lucrurile pe care le avem de descoperit sunt în noi de fapt. În momentul în care eşti singur şi alergi de nişte zile sunt nişte momente în care ai acest dialog interior şi o să vezi că sunt multe lucruri de descoperit acolo. Cred că aici se pune întrebarea până unde. Înăuntru trebuie să vezi până unde poţi merge, ce poţi descoperi. Nu ştiu cât sunt limite şi cât sunt limitări în tot ceea ce facem. Mulţi dintre noi descoperim că suntem puternici doar atunci când acest lucru este ultima opţiune. Când eşti aruncat undeva şi trebuie să ieşi. Au fost oameni care după război au ieşit din lagăr şi au fugit trei zile fără a avea un antrenament. Dacă ai o motivaţie, te duci", a declarat Roşu la întoarcea în ţară, după ce a devenit primul român care a terminat cursa Enduroman Arch to Arc.

Mâinile le are pline de bandaje de susţinere a muşchilor, dar, după 140 de kilometri de alergat între Londra şi Dover, 50 de kilometri de înotat traversând Canalul Mânecii şi 300 de pedalat până la Paris, spune că ar mai fi în stare să mai facă o probă de maraton: "După 2-3 zile de nesomn, corpul îşi defineşte altfel normalitatea. De multe ori, după astfel de concursuri, corpul ţipă că vrea să alerge. Eu aş mai putea acum să alerg un maraton fără probleme. Cu mâinile stau mai prost, pentru că nu am mai făcut niciodată un efort aşa mare la înot. În două trei zile cred însă că îmi revin. O să sune ciudat ce spun, dar eu mă pregătesc mental înainte de fiecare cursă şi mă văd terminând-o. Deci eu terminasem această probă cu o lună înainte. Nu mi s-a părut ceva ciudat că am terminat-o, nici nu am ţopăit de bucurie. În general nu îmi condiţionez fericirea de realizarea unui astfel de obiectiv. Pe mine mă bucură procesul în sine. Atunci când te pregăteşti 18 luni pentru aşa ceva, sigur că există şi o bucurie la final, dar mai mult m-a bucurat progresul de la o etapă la alta. Şi faptul că Alex şi Ema, cei doi copii ai mei, fac sport. Pe Alex chiar încerc să-l temperez".

Românul intrat în Guinness Book după ce a terminat 7 maratoane şi ultramaratoane pe 7 continente ştia că va ieşi destul de şifonat după cursa Enduroman Arch to Arc. "În momentul în care am aflat despre acest concurs am simţit un mare gol în stomac şi am zis că dacă mă sperie înseamnă că l-am ales bine. Gândul că voi înota într-o apă foarte rece printre meduze îmi dădea o stare de anxietate. De la început ştiam că va fi foarte greu, mă aşteptăm să fiu şifonat la sfârşit. Canalul Mânecii este imprevizibil, curenţii diferă, valurile sunt mai mici sau mai mari. În linie dreaptă sună bine Canalul Mânecii, 33 de kilometri, dar în realitate, ţinând cont de curenţi ajungi să înoţi 50 sau 60 de kilometri. Sunt porţiuni în care înoţi pe loc. Eram pregătit să stau mult timp acolo. Pe parcursul antrenamentelor mi-am dat seama că fiind a doua probă, după alergare se presupunea că trebuie să fiu foarte odihnit. Dacă intram obosit aveam o problemă suplimentară. Şi am făcut multe antrenamente de 50 şi 100 de kilometri noaptea, pe şosea, în general vinerea, când eram obosit de la muncă, ieşeam de DN1 şi alergam 50 sau 100 de kilometri. În momentul în care am ajuns la concurs am ieşit destul de proaspăt din proba de alergare", povesteşte Andrei Roşu.

IMAGINI DIN TIMPUL CURSEI PE CANALUL MANECII

Din proba de înot peste Canalul Mânecii îşi aminteşte că starea de bună dispoziţie impusă l-a ajutat foarte mult: "Sunt mai multe lucruri la care mă gândesc în timpul curselor, trebuie să ai o stare cât mai pozitivă, să fii cât mai vesel. Aici i-am şocat pe organizatori, pentru că fiind valuri foarte mari timp de patru ore, la fiecare oprire vomam de 5-6 ori. După cursa mi-au spus că dacă aş fi vomat de mai mult de 50 de ori mă scoateau din apă pentru că au acest drept să te oprească. Eu m-am oprit la 42. Eu făcând maratoane i-am întrebat «Sigur nu au fost 42,195?» De fiecare dată când mă opream şi vomam eu cântam «I feel good» al lui James Brown. Te ajută chiar dacă ţi-e foarte rău să spui că îţi e foarte bine".

IMAGINI DUPĂ 17 ORE DE ÎNOT

Mesajele primite din ţară prin intermediul organizatorilor l-au ajutat pe Andrei Roşu să devină primul român care traversează înot Canalul Mânecii. "Au fost o grămadă de momente de cumpănă. Dar ştiam din celelalte curse că ele vor veni sută la sută şi am observat şi că astfel de momente trec. Nu există un moment prost care să dureze la infinit. Cel mai greu a fost în canal, pentru că vomam mereu, apoi frigul. Cel mai dificil a fost pe ţărmul francez, la un kilometru sau doi, vedeam lumini şi oameni plimbându-se prin casă şi înotam. Încă o oră, şi încă o oră, şi tot aşteptam momentul celor de pe barcă să-mi spună că e ultima pauză de hidratare. Apoi moralul a început să scadă pentru că respectivele case se îndepărtau. Atunci de pe barcă au venit mesaje că e nebunie pe internet, că sunt oameni care spun că nu se culcă până nu trec canalul. Deja aveam mustrări de conştiinţă. A fost un mesaj în care cineva îmi propunea să facă voodoo dacă mă ajută să trec canalul. Dacă a făcut şi a funcţionat şi de aceea am ajuns pe partea cealaltă eu îi mulţumesc celui cu voodoo. Astfel de mesaje te ajută. Un alt moment dificil a fost când căpitanul navei mi-a spus că e momentul să înot aşa cum nu am mai făcut-o niciodată. Trebuia să înot ca la sprint în următoarea oră ca să ies din acel curent. Când auzi asta după 20 de ore de înotat nu e o fericire, mai ales că mi-a spus că următoarea fereastră e peste şapte ore. Am înotat aşa cum nu credeam că o pot face vreodată", a mai spus sportivul.

A strâns 10.000 de euro pentru îngrijirea bolnavilor

Andrei Roşu s-a înscris în competiţia Enduroman Arch to Arc alegând să contribuie astfel la strâgerea de fonduri pentru îngrijirea copiilor şi adulţilor cu boli incurabile prin intermediul fundaţiei Hospice Casa Speranţei. Banii rezultaţi din strângerea de fonduri vor fi distribuiţi integral îngrijirii bolnavilor, costurile participării lui Andrei Roşu la triatlon fiind acoperite de sponsori. Până în acest moment, el a reuşit să strângă din donaţii aproximativ 10.000 de euro, dar ţinta este de 90.000 de lei: "Noi ne-am stabilit drept obiectiv să strângem 90.000 de lei. Ambii mei bunici au murit de cancer şi ştiu că ultimele zile nu sunt cele mai fericite din viaţă unui om, ai nevoie de îngrijire. Am gândit astfel campania în zile de îngrijire a bolnavilor. Am abordat companii care să sponsorizeze direct această iniţiativa şi campania continuă pe site-ul hospice.ro".

Sportivul român se implică în proiecte caritabile din 2009, un an mai târziu alegând să alerge distanţa de la Braşov la Bureşti pentru a atrage atenţia asupra nevoilor bolnavilor. "Până în 2009 nu am fost o persoană implicată social, nu neapărat că eram o persoană rea la suflet. Găseam tot felul de scuze, uneori eram chiar un pic paranoic, mă gândeam că sigur cineva va folosi banii pentru a pleca în vacanţă cu ei. Şi considerăm că acesta e rolul statului, muncesc, plătesc nişte impozite şi ar fi fost rolul statului să se ocupe de asta. Numai că în nicio ţară statul nu se poate ocupă de absolut toată lumea. Apoi am fost invitat să văd centrul Hospice din Braşov şi am fost tentat să spun nu. Nu pot vedea oameni în scaun cu rotile, lor le e greu să iasă şi din casă. Dacă vrei să ieşi din casă un kilometru cu un scaun cu rotile, ăla cred că e un ultratriatlon cu adevărat, nu ceea ce am făcut eu. După două ore de vizită în acel centru am ieşit alt om. Şi am simţit nevoia să mă implic, deşi nu ştiam cum. După un an mi-a venit ideea de a alerga de la Braşov până la Bucureşti, a fost prima dată când alergăm peste 100 de kilometri. M-am gândit că fiind o astfel de cauză nu pot spune că mă doare ceva, pentru că erau oameni cu o situaţie mult mai gravă. Atunci mi-am dat seama că noi avem resurse mult mai mari din punct de vedere fizic. Apoi am zis să văd ce e dincolo de 177 de kilometri şi uşor-uşor am crescut distanţele. Nu am făcut-o în mod incoştient, pentru că am doi copii de crescut. În plus mi-ar plăcea să fiu un bunic activ. Mi-am făcut periodic analizele şi spre surprinderea mea ieşeau din ce în ce mai bine. Am zis că trebuie să fie ceva în ADN-ul nostru. Poate toţi am fost programaţi să facem mişcare. Nu cred că am fost programaţi să stăm cu faţa la ecran plat", a povestit bucureşteanul născut la Braşov.

"După 2-3 zile de alergat eşti ca omul beat la nuntă"

"La alergare trebuie să fii foarte relaxat, trebuie să ai totul aranjat la birou, proiectele terminate, relaţiile cu partenerul de viaţă să fie foarte bună, să nu pleci supărat, să faci o cură de somn. Iar pe timpul cursei trebuie să fii foarte relaxat, foarte zen, să nu ai niciun muşchi contractat. Cursele lungi sunt de fapt curse de strategie, nu au nimic în comun cu capacitatea noastră respiratorie sau musculară. Trebuie să îţi faci o strategie de alimentare, hidratare şi de odihnă pe care să o respecţi. Pe parcurul unei curse creierul nu mai gândeşte foarte bine. Dacă întrebi pe cineva după 2-3 zile de alergat cât fac 2 plus 3 o să aveţi răspunsuri foarte interesante. De aceea trebuie să te bazezi pe o strategie şi pe o echipă de suport. Nu ai o oglindă cu tine şi nu ştii cum arăţi. Tu din interior, te simţi foarte bine, e ca la nuntă când eşti beat. Până nu vezi filmul a două zi dimineaţă când dansai pe masă dezbrăcat s-ar putea să crezi că te comportai foarte civilizat. Rolul echipei de suport este să-ţi reamintească că trebuie să respecţi strategia de hidratare, de nutriţie şi tempoul pe care ţi l-ai propus. Şi dacă lucrurile merg prost să te oprească", îşi povesteşte Andrei Roşu strategia pe care o aplică pentru cursele de anduranţă.

Chiar şi anumite temeri pot deveni o motivaţie pentru a termina o cursă de sport extrem: "Faţă de meduze aveam o greaţă totală. Dacă eram la mare şi vedeam o meduză nu mai intram în apă. Dar ştiind că mă aşteaptă nişte exemplare fabuloase, cu nişte culori deosebite am început să mă împrietenesc cu ele la mare la noi. De fiecare dată când mergeam la mare vânam zilele şi locurile în care erau meduze pentru a mă obişnui cu ele. Expunându-te constant temerilor te obişnuieşti cu ele, chiar dacă nu scapi de ele. Pe Canalul Mânecii le dădeam nume, Marcela, Ileana, şi asta m-a ajutat foarte mult. Le povesteam ce fac eu acolo. Am intrat în două lanuri în bucată franceză şi aveam două reflectoare pe mine ceea ce făcea să le şi văd nu doar să le simt. Cu toate astea am concediu în perioada următoare şi merg cu familia la mare. Bineînţeles că voi intra în apă, deşi de fiecare dată zic că nu vreau să mai aud de apă nici să fac duş".

El a explicat şi modalitatea prin care orice om îşi poate găsi timpul necesar pentru a face mişcare. "Fiecare dintre noi are un Everest de escaladat în viaţa personală. Şi în momentul în care afli că sunt oameni care îşi depăşesc o anumită condiţie, capeţi mai mult curaj şi încerci să faci schimbări în viaţa ta. Am văzut oameni cu picioare amputate, alţii fără vedere, care alergau curse extreme de sute de kilometri. Nu cred că există o vârstă la care să te apuci de alergat. Sunt şi oameni de 100 de ani care au terminat un maraton. Eu nu cred neapărat în schimbări venite peste noapte. Ce cred că ar trebui să schimbăm sunt obiceiurile zilnice. Dacă vrem să ne schimbăm viaţa trebuie să schimbăm ceea ce se întâmplă la nivelul unei zile. Mai mult de 50 la sută din ceea ce faci într-o zi este construit din obiceiuri. Şi dacă ne uităm la 5-6 zile luate aleatoriu ne dăm seama că seamănă izbitor de mult. Noi aici trebuie să lucrăm, la cele 5-6 obiceiuri pe care oamenii ar trebui să le aibă în fiecare zi, începând poate de la a te trezi un pic mai devreme să eviţi haosul din trafic şi poate să avem un mic dejun mai sănătos, să facem un pic de mişcare. Dacă te trezeşti cu 15 minute mai devreme e suficient. Credeţi-mă sunt programe de antrenament de 15 minute după care nu te mai poţi ţine pe picioare, nu trebuie să alergi ca mine trei zile. De intensitate foarte mare. Deci nu trebuie să folosim ca scuză nici ţara în care trăim, nici vârsta, cred că avem toate resursele necesare pentru a realiza ceea ce ne propunem", a mai spus ultratriatlonistul.

De şase ani aleargă, în urmă cu patru ani a învăţat să înoate

Fost component al trupei "Gaz pe foc", Andrei Roşu este economist de profesie şi lucrează într-o bancă multinaţională. În ciuda performanţelor sale, s-a apucat să alerge cu doar şase ani în urmă, iar înotul l-a deprins acum patru ani: "În 2009 am făcut unele mici schimbări în viaţa mea. După ce am devenit tată în 2008 am conştientizat faptul că trebuie să devin un model pentru copilul meu şi am început să alerg. Nu a fost o schimbare majoră, noi alergăm de mici. Practic pot spune că am reînceput să alerg, nu am făcut niciodată sport de performanţă. Mi s-a părut un sport accesibil. Am alergat un kilometru, mi s-a părut foarte mult, apoi, 2, 3, 4, şi am văzut că limitele sunt acolo unde le stabilim noi, nu sunt impuse de afară. Apoi au venit schimbări de la sine, renunţarea la fumat, o nutriţie mai bună".

Dintr-o glumă făcută de o colegă de birou a ajuns mai târziu să participe la primul concurs extrem de alergare, la Polul Nord. "O colegă de birou, ştiindu-mă foarte friguros pentru că opresc aerul condiţionat şi fac pe toată lumea să traspire la serviciu mi-a trimis un link cu maratonul de la Polul Nord. Mi s-au activat nişte amintiri din copilărie, când voiam să explorez. Când am început să mă documentez, informaţiile erau promiţătoare, -40 de grade temperatura. Am aflat că taxa era 12.000 de euro şi nu sunt milionar, sunt salariat. Am zis să caut sponsori, a durat 3 luni pentru că nu e uşor. Partea cea mai grea a fost să găsesc un moment al zilei în care să mă antrenez, pentru că de la 8.30 la 17.30 sunt la birou, apoi seara o petrec cu familia. Care mai era timpul necesar? Am discutat cu soţia, a aflat că îmi păstrez slujba şi am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi de la 05.00 la 07.00 dimineaţa. A fost crunt pentru că iarna aceea a fost foarte friguroasă. Era şi multă zăpadă, dar asta m-a ajtat pentru Polul Nord. Când am ajuns la Polul Nord am realizat în ce m-am băgat. Când s-a deschis uşa avionului şi pilotul a spus că ne vedem în 5-6 zile dacă permite vremea. Şi eu luni aveam şedinţă la birou. Când am coborât din avion mi s-au lipit nările de frig, dar am constatat că ne putem adapta şi am terminat acel maraton", a mai spus corporatistul, care a precizat că are doar 25 de zile de concediu pe an.

Prima lecţie de înot a primit-o la 35 de ani, alături de copii cu "aripioare" gonflabile în jurul braţelor. "Prima lecţie de înot nu am cum să o uit. Eram eu şi patru copii. Mie însă nu mi-a dat aripioare, dar oricum... Cel mai greu mi-a fost când antrenorul m-a întrebat care e obiectivul meu, de ce am venit acolo. Nu i-am spus, îmi era teamă că mă trimite acasă dacă îi spun că vreau să înot 7,6 kilometri pentru un ultratriatlon. La prima oră am înghiţit multă apă cu clor, după câteva şedinţe am parcurs 25 de metri. Apoi anduranţa a crescut şi anul următor am terminat acel ultratialton, care presupunea 7,6 kilometri înot, 360 de kilometri de pedalat şi 84 de kilometri de alergare. Limita era de 36 de ore, eu am reuşit în 35. Cel mai greu mi-a fost să stau pe bicicletă aproape 18 ore pentru că te doare... sufletul. Te doare tot, dar aşa se învaţă", a povestit el.

Andrei Roşu, 39 de ani, a încheiat, miercuri la prânz, cursa Enduroman Arch to Arc, care presupune parcurgerea distanţei de 490 de kilometri dintre Londra şi Paris în alergare, înot şi pe bicicletă, el fiind primul român care termină această competiţie şi al 16-lea sportiv care trece linia de sosire în ultimii 14 ani.