Rodrigo Lasmar, medicul ce va conduce operaţia lui Neymar: Este, desigur, supărat, trist şi deprimat

Neymar va suferi o intervenţie chirurgicală la finalul acestei săptămâni, care îl va ţine departe de gazon pentru aproximativ trei luni, dar preparatorul fizic al naţionalei Braziliei a declarat că atacantul de la Paris St Germain va fi gata de joc până la începutul Cupei Mondiale.

Urmărește
542 afișări
Imaginea articolului Rodrigo Lasmar, medicul ce va conduce operaţia lui Neymar: Este, desigur, supărat, trist şi deprimat

Rodrigo Lasmar, medicul ce va conduce operaţia lui Neymar: Este, desigur, supărat, trist şi deprimat

Cel mai scump fotbalist din lume a sosit în Brazilia joi şi va fi operat, sâmbătă, la Belo Horizonte.

Doctorul stabilit pentru a efectua operaţia a declarat că perioada de recuperare tipică este de două luni şi jumătate până la trei luni, ceea ce ar însemna ca Neymar ar urma să revină cel mai devreme la mijlocul lunii mai - cu doar o lună înainte ca Brazilia să înceapă campania pentru Cupa Mondială.

Cu toate acestea, antrenorul naţionalei Braziliei i-a liniştit pe fanii Selecao, cărora le-a promis că atacantul în vârstă de 26 de ani vor fi apt de joc la meciul de deschidere ce va avea loc împotriva Elveţiei pe 17 iunie.

"Sunt sigur că va fi recuperat. Pot afirma că este suficient timp ca el să fie pregătit pentru primul meci din Cupa Mondială. ", a declarat Fabio Mahseredjian pentru TV Globo. Pot afirma că este suficient timp ca el să fie pregătit pentru primul meci din Cupa Mondială. Neymar va fi acolo chiar dacă va avea la ora debutului foarte puţine jocuri sau sesiuni de antrenament. Practic, pentru el ar fi ca şi cum abia ar începe sezonul. Nu va avea o condiţie fizică bună şi va ăierde şi ceea ce a acumulat în timpul acestui sezon, însă, nu am nicio problemă în a spune că acest lucru ar putea fi chiar bun pentru noi, pentru că el nu ar mai resimţi oboseala de după jocurile din campionat. Fizic, probabil că va fi în formă foarte bună şi, sperăm noi, şi psihic.", a spus Fabio Mahseredjian, preparatorul fizic al naţionalei Braziliei.

Din cauza acestei accidentări, Neymar va rata şi meciurile amicale ale Selecao, contra Rusiei şi Germaniei, dar şi returul cu Real Madrid, din Liga Campionilor. Cel mai scump fotbalist al lumii a marcat 28 goluri şi a oferit 16 pase de gol pentru liderul din Ligue 1 în acest sezon

"Neymar este, desigur, supărat, trist şi deprimat, dar el înţelege că nu există altă posibilitate decât să se recupereze şi să se dedice recuperării, astfel încât să poată fi bun cât mai curând posibil.", a spus chirurgul Rodrigo Lasmar, cel care îl va opera pe starul brazilian.

După meciul de deschidere pe care îl vor disputa împotriva Elveţiei, Brazilia, de cinci ori câştigătoare a Cupei Mondiale, va juca împotriva naţionalelor din Costa Rica şi Serbia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici