- Home
- Sport
- (28.05.2018, 08:20)
- Cezara Paraschiv
Roland Garros | "La tenis, trebuie să fii un oportunist al momentului". Ana Bogdan e pregătită pentru o nouă premieră
"La tenis, trebuie să fii un oportunist al momentului. Trebuie să fii tot timpul pregătit" - este crezul după care se ghidează Ana Bogdan. Chiar şi într-o zi de sâmbătă în care, oficial, la Roland Garros nu a fost înregistrat niciun meci oficial, fiind organizată doar Kid's Day, programul unei jucătoare de tenis este extrem de strict. Calculat cu precizie, cu ore de antrenament, de masaj, de fizio, cu vizită la medic. Conştiinciozitatea este cheia primară pentru a putea atinge, rând pe rând, obiectivele.
Urmărește
2661 afișări
"La tenis, trebuie să fii un oportunist al momentului". Ana Bogdan e pregătită pentru o nouă premieră
ProSport i-a întâlnit pe Ana Bogdan şi Norris Mageanu, echipa care pregăteşte debutul împotriva Marketei Vondrousova (Cehia, 90 WTA), jonglând cu abilitate printre celelalte puncte fixe din programul Anei.
Jucătoarea născută în Sinaia şi promisă, pentru început, schiului, s-a destăinuit. într-o pauză făcută pe teresa rezervată jucătorilor, arbitrilor şi oficialilor. "M-am obişnuit cu atmosfera de la Grand Slam-uri. Încă de anul trecut. Jucând foarte multe meciuri în calificări, deja, am ajuns să trec mult mai uşor peste nebunia care este, acolo, în public. Este o energie care îmi place foarte mult, îmi dă multă putere şi mă face să joc cu mult mai multă pasiune. Pentru că, recunosc, îmi place să joc pentru public, pentru cei care vin să ne vadă meciurile din tribună, să ne urmărească şi să se bucure de ceea ce văd".
Începând cu US Open 2016, Ana Bogdan a legat prezenţe consecutive pe tabloul principal în cele patru turnee de Mare Şlem. Aceasta este a şaptea la rând şi, din nou, vine cu o premieră. "Anul trecut, m-am calificat pentru prima dată aici pe tablou. Tot atunci, am fost pentru prima dată, împreună, la Paris. Anul acesta sunt pentru prima dată direct calificată pe tablou - şi la simplu, şi la dublu. Sunt premiere şi sunt foarte importante pentru mine. Le simt altfel decât ceilalţi, care poate vin pentru a zecea oară aici", afirmă Ana.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe