Săgeţi Rednic-Iordănescu - Rednic: Ca să fie convocat un dinamovist trebuie să dea zece goluri pe meci/Iordănescu: Nu mă interesează, când va fi el la naţională vor fi trei de la Dinamo şi unul de la Steaua

Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, luni, că atunci când va fi antrenorul Mircea Rednic la conducerea tehnică a echipei naţionale vor fi trei jucători convocaţi la prima reprezentantivă de la Dinamo şi unul singur de la Steaua.

Urmărește
132 afișări
Imaginea articolului Săgeţi Rednic-Iordănescu - Rednic: Ca să fie convocat un dinamovist trebuie să dea zece goluri pe meci/Iordănescu: Nu mă interesează, când va fi el la naţională vor fi trei de la Dinamo şi unul de la Steaua

Mircea Rednic (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Iordănescu i-a răspuns astfel lui Rednic, cel care afirmase că atâta timp cât selecţioner este un "stelist" nu vor fi convocaţi jucători de la Dinamo.

"Nu mă interesează (n.r. - ce a spus Rednic). Am trecut prin atâtea umilinţe în viaţă şi în activitatea sportivă, mi s-au adus atâtea injurii, insulte... Mircea şi-a spus şi el părerea. Când va veni el la echipa naţională o să fie invers, trei jucători convocaţi de la Dinamo şi unul de la Steaua. Îi doresc din suflet să ajungă la echipa naţională", a afirmat Iordănescu într-o conferinţă de presă.

Selecţionerul i-a mai transmis lui antrenorului echipei Dinamo să îi naturalizeze pe francezul Harlem Gnohere şi camerunezul Marcel Essombe pentru a-i convoca. "L-am luat pe Filip, dar probabil că se gândeşte că aştept să îi naturalizeze el pe cei doi atacanţi centrali de la Dinamo (n.r. - francezul Harlem Gnohere şi camerunezul Marcel Essombe). Şi vă spun cinstit că iau unul dintre ei la echipa naţională, pentru că am nevoie. Îl iau pe ăla care l-a pupat pe Mircea (n.r. - francezul Harlem Gnohere). Că am văzut că i-a plăcut. Lăsând gluma la o parte, pe nu mă deranjează nimic din ce a spus", a precizat Iordănescu.

Antrenorul formaţiei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat la postul Dolce Sport că un jucător de la echipa sa ar trebui să marcheze zece goluri pe meci pentru a fi selecţionat. "Cât o să fie antrenor stelist nu o să vedem niciodată (n.r. - convocat un jucător de la Dinamo), rar, trebuie să fie unul să dea vreo zece goluri pe meci. Spun aşa, din dragoste, noi nu avem valoare, au toţi ăia de la Steaua valoare, îi ia pe toţi", a spus Rednic înainte ca selecţionerul să anunţe lotul pentru partidele cu Ungaria şi Grecia.

Fost jucător şi antrenor al echipei Steaua, Anghel Iordănescu a convocat în lotul echipei naţionale un jucător de la Dinamo, pe Steliano Filip şi trei de la gruparea roş-albastră, pe Paul Papp, Adrian Popa şi Alexandru Chipciu.

Echipa naţională a României s-a reunit, luni, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, în vederea partidelor cu Ungaria şi Grecia din preliminariile Campionatului European din 2016. România va întâlni Ungaria, la Budapesta, vineri, de la ora 21.45, iar trei zile mai târziu va juca împotriva Greciei, pe Arena Naţională, tot de la ora 21.45.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici