Selymes a demisionat de la Oţelul Galaţi. Florin Marin, noul antrenor al echipei

Tehnicianul Tibor Selymes a anunţat, luni, prin intermediul site-ului oficial al clubului Oţelul Galaţi, că a demisionat din funcţia de antrenor principal, considerând că gestul său ar putea provoca un şoc benefic echipei în lupta pentru evitarea retrogradării.

Urmărește
171 afișări
Imaginea articolului Selymes a demisionat de la Oţelul Galaţi. Florin Marin, noul antrenor al echipei

Selymes a demisionat de la Oţelul Galaţi (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

"Am venit cu inima deschisă la Galaţi considerând că echipa poate fi salvată. Am avut o pregătire de iarnă care mi-a confirmat ceea ce mi-am propus. Din păcate, după o analiză a meciurilor din retur am decis să renunţ. Rezultatele negative sunt o consecinţă a problemelor de lot. Este imposibil să poţi câştiga atunci când ai un atacant accidentat, celuilalt nu i-a venit cartea verde, iar în defensivă, în loc să te întăreşti, eşti obligat să improvizezi. Consider că gestul meu de a renunţa poate provoca un şoc benefic la echipă. Oraşul şi oamenii din Galaţi merită o echipă în prima ligă şi le doresc suscces în lupta pentru salvarea de la retrogradare", a declarat Tibor Selymes.

Conducerea clubului Oţelul Galaţi a anunţat că organizează luni, de la ora 13.30, o conferinţă de presă în care va fi prezentat noul antrenor principal al echipei, funcţie pe care este favorit să o ocupe tehnicianul Florin Marin.

Oţelul Galaţi a pierdut, vineri, cu scorul de 3-0, în deplasare, cu formaţia Concordia Chiajna, ocupând poziţia a 17-a în clasamentul Ligii I, cu 12 puncte, după 19 etape.

Florin Marin, noul antrenor al echipei Oţelul Galaţi

Tehnicianul Florin Marin a fost prezentat oficial, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei Oţelul Galaţi, după demisia lui Tibor Selymes, a anunţat site-ul oficial al grupării din Liga I.

Florin Marin, în vârstă de 61 de ani, a semnat un contract până la finalul actualului sezon şi va fi ajutat de secunzii Daniel Florea şi Emil Jula, antrenor cu portarii fiind Cristian Brăneţ.

Florin Marin a pregătit formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ în turul actualei ediţii a Ligii I, iar în cariera sa a mai antrenat echipele FC Naţional, Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti, Astra, Petrolul Ploieşti, Jiul Petroşani şi Dacia Mioveni. De asemenea, Florin Marin a fost antrenor secund la naţionala României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici