„Testele au fost efectuate la 7 august la recomandarea unui medic al Federaţiei, dar nu cunoaştem încă rezultatele„, a precizat preşedintele forului sud-african, Leonard Chuene, într-o conferinţă de presă.
Chuene precizase iniţial că niciun control medical nu a fost efectuat asupra sportivei în vârstă de 18 ani, care a creat o controversă după câştigarea medaliei de aur în proba de 800 de metri la CM de la Berlin.
Federaţia internaţională de atletism (IAAF) a anunţat, la 19 august, chiar înainte de finala cursei dominate de la capăt până la final de Semenya, că o anchetă referitoare la identitate sexuală a sportivei sud-africane va fi efectuată.
„Dacă i-am fi interzis acestei tinere sportive să concureze, am fi privat-o de câştigarea unei medalii şi am fi sugerat că nu este normală. Nimeni nu cunoaşte rezultatele testelor. Am citit doar în presă că ea ar fi hermafrodită”, a adăugat Chuene.
Presa australiană a anunţat, săptămâna trecută, citând o sursă anonimă implicată în testele efectuate de IAAF, că atleta Caster Semenya este „hermafrodită”.
Acest articol a revoltat opinia publică din Africa de Sud şi guvernul, care a făcut apel la ONU pentru a investigarea încălcările drepturilor atletei, considerată o victimă.