Semifinala Germania - Spania: 13 jucători din finala CE-2008 se vor reîntâlni

Echipa Germaniei păstrează şase jucători în echipa de start pentru semifinala cu Spania dintre cei care au început finala Campionatului European cu naţionala iberică, în timp ce Vicente del Bosque are în vedere şapte jucători dintre titularii ultimului act ai CE-2008.

Urmărește
124 afișări
Imaginea articolului Semifinala Germania - Spania: 13 jucători din finala CE-2008 se vor reîntâlni

Semifinala Germania - Spania: 13 jucători din finala CE-2008 se vor reîntâlni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Friedrich, Mertesacker, Lahm, Schweinsteiger, Podolski şi Klose sunt jucătorii germani care pot începe titulari în semifinala Cupei Mondiale cu Spania, aşa cum au făcut împotriva aceleaşi echipe în finala Campionatului European din 2008 pierdută cu scorul de 1-0.

Naţionala Spaniei poate începe partida cu Germania din semifinalele Cupei Mondiale cu şapte dintre titularii care au evoluat şi în ultimul act al Campionatului European desfăşurat în Austria şi Elveţia. Casillas, Sergio Ramos, Puyol, Capdevila, Iniesta, Xavi şi Torres sunt jucătorii titulari pe care îi are în vedere Vicente del Bosque pentru meciul cu Germania din Africa de Sud după ce au început din primul minut şi finala CE-2008.

Marcatorul singurului gol al finalei Campionatului European din 2008 a fost spaniolul Fernando Torres, unul dintre jucătorii pe care Vicente del Bosque a anunţat că se bazează din postura de titular şi pentru semifinala din Africa de Sud.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici