Adrian Mutu a fost suspendat 9 luni
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, a anunţat, luni, agenţia Ansa.

Adrian Mutu a fost suspendat 9 luni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Adrian Mutu a fost audiat, luni, la tribunalul antidoping de la Roma de preşedintele tribunalului Francesco Plotino şi de procurorul federal al Comitetului Olimpic Italian (CONI), Ettore Tori.
Mutu a fost asistat de avocaţii săi Antonio D'Avirro şi Paolo Rodella şi i-a avut ca martori-specialişti pe profesorul Alessandro Mugelli şi doctorul Massimiliano Pieraccini. În schimb, nu a fost prezent niciun oficial de la Fiorentina.
CONI a anunţat, la 28 ianuarie 2010, că atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei. A doua zi, CONI a precizat că Mutu a fost pozitiv şi la controlul antipoding făcut după meciul cu Lazio, care a avut loc în 20 ianuarie, în Cupa Italiei, iar substanţa interzisă a fost tot sibutramina.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Protest AUR în Capitală: câteva zeci de mii de manifestanţi / Călin Georgescu, George Simion şi Anamaria Gavrilă au vorbit pe scenă / Mai multe persoane găsite cu obiecte contondente asupra lor
-
Resturile dronei cu explozibil la bord, descoperite lângă oraşul Galaţi, au fost detonate controlat
-
Viktor Orban vrea ca UE, urmând exemplul SUA, să intre în negocieri directe cu Rusia cu privire la războiul din Ucraina
Rodica, mama lui Mutu, a susţinut că jucătorul a luat un medicament pentru slăbit, pe care ea îl uitase când l-a vizitat în Italia, iar pe prospectul acestuia nu scria că ar fi conţinut sibutramină.
Strategia apărării lui Mutu s-a bazat pe faptul că pe prospectul medicamentului nu figura sibutramina şi pe faptul că substanţa nu îmbunătăţeşte performanţele sportive. Totodată, avocaţii românului au încercat şi au reuşit să convingă Procuratura antidoping că Mutu nu este recidivist, deoarece precedentul caz în care fotbalistul a fost depistat pozitiv (cu cocaină), cel de pe vremea când evolua la Chelsea, a apărut în urma unui control comandat de club şi efectuat în afara competiţiei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

