Prima pagină » Sport » Şoc în fotbal. Preşedintele Barcelonei, cercetat oficial pentru suspiciune de luare de mită în scandalul arbitrilor

Şoc în fotbal. Preşedintele Barcelonei, cercetat oficial pentru suspiciune de luare de mită în scandalul arbitrilor

Preşedintele Barcelonei, Joan Laporta, este cercetat oficial pentru suspiciune de luare de mită într-o anchetă care se întinde pe parcursul a două decenii de activităţi la comisia de arbitri din Spania, potrivit unui document judiciar consultat miercuri de Reuters.
Şoc în fotbal. Preşedintele Barcelonei, cercetat oficial pentru suspiciune de luare de mită în scandalul arbitrilor
Rafael Hekman
18 oct. 2023, 14:00, Sport

În luna martie, procurorii au depus o plângere privind presupuse plăţi de peste 7,3 milioane de euro în 17 ani către firme deţinute de Jose Maria Enriquez Negreira, care a fost vicepreşedinte al comitetului de arbitraj al Federaţiei Spaniole de Fotbal din 1993 până în 2018.

Laporta, care a început un al doilea mandat de preşedinte al Barca în 2021, a mai fost la conducere între 2003 şi 2010.

Luna trecută, judecătorul de instrucţie Joaquin Aguirre Lopez a declarat că Barcelona ar fi putut beneficia de mită şi a pus clubul sub investigaţie pentru suspiciune de „mită activă”.

Acum, Aguirre l-a numit ca suspect şi pe Laporta şi pe „toţi cei care au fost membri ai consiliului de administraţie al FC Barcelona în timpul mandatului său sau care au avut o responsabilitate efectivă în luarea deciziilor pentru a face presupusele plăţi ilicite” către Negreira şi fiul său.

Campioana LaLiga, Barcelona, a negat orice abatere, afirmând într-o declaraţie din februarie că clubul a plătit un consultant extern care i-a furnizat „rapoarte tehnice legate de arbitrajul profesionist”, despre care a spus că este o practică obişnuită în rândul cluburilor profesioniste de fotbal.

Miercuri, Barca a declarat pentru Reuters că departamentul său juridic se ocupă de acest caz.

În Spania, faptul de a fi pus sub investigaţie nu duce neapărat la punerea sub acuzare şi nu se pot aduce acuzaţii oficiale până când nu se încheie prima fază a investigaţiei.