Sportiv arădean de 23 de ani, în comă în spital după o altercaţie cu un poliţist

Un sportiv arădean în vârstă de 23 de ani, Alex Băltean, membru al unei echipe locale de polo, este internat în comă la un spital din Timişoara, după ce ar fi avut o altercaţie cu un poliţist, într-un club din centrul Aradului, mai mulţi martori fiind audiaţi de procurori.

Urmărește
2348 afișări
Imaginea articolului Sportiv arădean de 23 de ani, în comă în spital după o altercaţie cu un poliţist

Sportiv arădean de 23 de ani, în comă în spital după ce ar fi avut o altercaţie cu un poliţist (Imagine: Facebook)

Potrivit unor surse judiciare, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad audiază, sâmbătă, mai multe persoane care ar fi fost martore la o altercaţie care a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un local din centrul municipiului Arad, dar şi în afara acestuia, şi în urma căreia un sportiv a fost rănit grav la cap, fiind în comă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform surselor citate, Alex Băltean, membru al unei echipe locale de polo şi instructor de înot la un club de sport, ar fi avut o altercaţie cu un poliţist de la Poliţia Rutieră Arad. Cei doi s-ar fi bătut într-un local din Piaţa Avram Iancu, iar altercaţia ar fi continuat şi afară.

Sportivul a suferit o fractură craniană şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Arad, de unde a fost transferat imediat, în stare de comă, la un spital din Timişoara.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Arad, contactaţi de corespondentul MEDIAFAX, au refuzat să ofere informaţii cu privire la caz, spunând doar că este de competenţa procurorilor.

Anchetatorii vor verifica imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video al localului în care a avut loc incidentul, pentru a stabili care sunt persoanele implicate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici