- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (28.05.2013, 23:15)
- Bogdan Stanescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
STEAUA - BRAŞOV 4-0, în ultima etapă a Ligii I. "Roş-albaştrii" au primit trofeul de campioni şi medaliile. Steliştii au sărbătorit titlul în Piaţa Constituţiei cu focuri de artificii, alături de fani
Formaţia STEAUA Bucureşti a încheiat sezonul 2012/2013 al Ligii I, în care şi-a asigurat titlul de campioană, cu o victorie, scor 4-0 (2-0), în meciul cu FC Braşov, disputat, marţi seară, pe Arena Naţională. Componenţii echipei STEAUA au primit trofeul Ligii I din partea LPF, tricourile şi medaliile de campioni, în cadrul unei festivităţi ce a avut loc la finalul meciului.
Urmărește
4410 afișări
STEAUA - BRAŞOV 4-0, în ultima etapă a Ligii I. "Roş-albaştrii" au primit trofeul de campioni şi medaliile (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
UPDATE 23:30 Steliştii au sărbătorit titlul în Piaţa Constituţiei cu focuri de artificii, alături de fani
Jucătorii campioanei României, Steaua Bucureşti, au plecat din Piaţa Constituţiei după ce au sărbătorit alături de fani, cu focuri de artificii şi şampanie, timp de aproximativ 30 de minute.
La sosirea autocarului în Piaţa Constituţiei, unde au fost prezenţi circa 5.000 de fani, managerul Mihai Stoica a spus: "Linişte, vorbeşte Reghe". Antrenorul a luat microfonul, a strigat "Gigi Becali", iar majoritatea fanilor a început să huiduie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vicepreședintele ANCOM cere interzicerea platformei TikTok în România până la finalizarea anchetei, în urma victoriei lui Călin Georgescu
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
În Piaţa Constituţiei a avut loc un spectactol de artificii de cinci minute, fanii cântând alături de fotbalişti melodia: "Sunt fericit şi mă simt bine".
Managerul Mihai Stoica a scandat împotriva Rapidului de la microfonul avut în autocar.
Fanii Stelei i-au scandat tehnicianului stelist: "Reghe, nu pleca, asta este casa ta."
Jucătorii echipei Steaua vor continua să sărbătorească titlul la un restaurant din cartierul Militari.
UPDATE 22:40 Jucătorii Stelei au ajuns în Piaţa Constituţiei
Jucătorii campioanei României, Steaua Bucureşti au ajuns în Piaţa Constituţiei, fiind aşteptaţi de peste 5.000 de fani.
Pe Bulevardul Unirii, fanii au făcut un culoar prin care a trecut autocarul, jucătorii fiind întâmpinaţi cu scandarea: "Campionii, campionii". De asemenea, fanii au aprins mai multe torţe şi au aruncat mai multe petarde.
Conform Jandarmeriei, sărbătorirea titlului în Piaţa Constituţiei urma să aibă loc în intervalul 21.30-22.45, însă autocarul a ajuns în jurul orei 22.30.
Steaua şi-a asigurat al 24-lea titlu de campioană la 4 mai, cu cinci etape înainte de final. Ultimul titlu câştigat de Steaua datează din 2006.
UPDATE 21:20 Steliştii au plecat de la Arena Naţională spre Piaţa Constituţiei cu un autocar descoperit
Jucătorii campioanei României, Steaua Bucureşti, au plecat de la Arena Naţională cu un autocar descoperit, urmând să ajungă în Piaţa Constituţiei, unde vor sărbători câştigarea titlului naţional cu numărul 24 din istoria clubului alături de fani.
După ce au sărbătorit titlul la Arena Naţională, steliştii s-au urcat în autocar, luând cu ei trofeul Ligii I, primit după meciul din ultima etapă, cu FC Braşov, scor 4-0.
Fotbaliştii aveau şampanii, stropindu-i pe fanii aflaţi în jurul autocarului, care va urma traseul strada Maior Coravu - Piaţa Muncii - Bulevardul Decebal - Piaţa Alba Iulia - Bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei.
UPDATE 21:00 Suporterii Stelei au plecat de la Arena Naţională şi se îndreaptă către Piaţa Constituţiei, acolo unde vor sărbători împreună cu jucătorii câştigarea titlului.
20:40 Roş-albaştrii ridică trofeul de campioni deasupra capului!
Jucătorii stelişti au îmbrăcat la finalul întâlnirii cu FC Braşov tricouri albe pe care scria "Victory 24".
După terminarea partidei, jucătorii stelişti au salutat publicul, iar unii dintre ei s-au bucurat de câştigarea trofeului împreună cu famillile lor, care au avut acces pe teren cu această ocazie.
"Vă mulţumim pentru tot ce aţi făcut pentru noi", le-a transmis fanilor managerul stelist, Mihai Stoica.
Fotbaliştii s-au dus în faţa fanilor de la Peluza Nord, iar Florin Gardoş a dat tonul cântând melodia "Sunt fericit şi mă simt bine", publicul răspunzând. După ce au scandat împreună cu fanii de la Peluza Nord, jucătorii stelişti au fost huiduiţi de fanii de la Peluza Sud pentru că nu îi salutaseră şi pe ei. Fotbaliştii au acceptat să-i salute şi pe aceştia în cele din urmă.
Apoi staful stelist şi jucătorii au primit tricourile şi medaliile de campioni din partea secretarului general al LPF, Valentin Alexandru. Managerul Mihai Stoica a prezentat fiecare membru al stafului şi pe fiecare jucător stelist. Jucătorii nu au mai avut răbdare să fie premiaţi şi au desfăcut şampaniile, stropindu-i pe antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi pe Mihai Stoica. Alexandru Chipciu, accidentat şi cu piciorul în gips, a fost singurul jucător care a stat jos, pe podium.
În momentul în care Mihai Stoica a menţionat numele finanţatorului stelist, Gigi Becali, din rândul fanilor s-au auzit huiduieli. Managerul stelist a afirmat că titlul cu numărul 24 îi este dedicat lui Mihai Neşu, fanii scandând numele acestuia.
Ultimul premiat a fost căpitanul Alexandru Bourceanu, care a şi ridicat trofeul Ligii I, într-o "ploaie" de şampanie şi confetti roş-albastră şi pe acordurile melodiei The Best a Tinei Turner.
Fotbaliştii stelişti au făcut apoi turul stadionului cu trofeul Ligii I.
La ultimul meci al Stelei din Liga I a fost prezent şi premierul Victor Ponta.
Jucătorii vor pleca de la Arena Naţională cu un autocar descoperit, urmând să ajungă în Piaţa Constituţiei. Sărbătorirea titlului va avea loc în intervalul orar 21.30 - 22.45, iar traficul rutier va fi restricţionat pe Bulevardul Unirii, între Bulevardul I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei, precum şi pe Bulevardul Libertăţii, între Bulevardul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie.
Steaua şi-a asigurat al 24-lea titlu de campioană la 4 mai, cu cinci etape înainte de final. Ultimul titlu câştigat de Steaua datează din 2006.
UPDATE 20:40 Mihai Stoica, la microfon, anunţă că titlul cu numărul 24 îi este dedicat lui Mihai Neşu. Suporterii aclamă anunţul şi îi scandează numele lui Neşu.
UPDATE 20:30 Alexandru Chipciu îşi primeşte medalia şi tricoul de campion! Mijlocaşul Stelei are piciorul în ghips, după fractura suferită la meciul cu Dinamo, şi se deplasează în cârje către podium. Tot stadionul îi scandează numele!
UPDATE 20:10 Jucătorii Stelei au început să se stropească cu şampanie. Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, este forţat să meargă la vestiare să se schimbe pentru că a fost stropit de jucători.
UPDATE 20:00 Membrii staff-ului tehnic şi jucătorii Stelei primesc medaliile şi tricourile de campioni de la secretarul general al LPF, Valentin Alexandru.
20:00 Steaua învinge FC Braşov, scor 4-0, în ultima etapă a Ligii I
Golurile au fost marcate de Raul Rusescu '2, Lukasz Szukala '7, Stefan Nikolici '56 şi Adi Popa '88.
1-0: pasă Tănase către Rusescu, care înscrie de la 12 metri
2-0: corner Bourceanu de pe partea dreaptă, Szukala înscrie cu o lovitură de cap din cinci metri
3-0: centrare Georgievski de pe partea dreaptă, iar Nikolici marchează cu capul din 11 metri
4-0: Tănase are o acţiune personală pe centrul terenului, driblează trei fundaşi după care lobează mingea peste Marinescu, iar Popa împinge mingea în poartă
Steaua: Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Gardoş, Latovlevici (Pîrvulescu '69) - Pintilii, Bourceanu - Popa, Iancu (M. Costea '62), Tănase - Rusescu (Nikolici '25). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
FC Braşov: Marinescu - Vagner (Enceanu '78), Machado, Madeira, Cr. Ionescu - Tătar, Munteanu - Viveiros (Păun '46), Davide Dias, Popa - Buga (Danquah '46). Antrenor: Adrian Szabo
Cartonaşe galbene: Pintilii '45, Popa '55, Tănase '83, Bourceanu '90 / I. Popa '80, Madeira 83
Meciul a fost arbitrat de Marius Avram, ajutat la cele două linii de Dorin Mudura şi Florin Neacşu. Rezervă a fost Marian Constantin.
Observatori au fost Constantin Miclea şi Claudiu Popa, în timp ce Valentin Alexandru a fost supervizorul meciului.
După primul gol steliştii s-au bucurat imitând un vals.
După golul doi Szukala a luat o minge, jucătorii de câmp au fost aşezaţi ca nişte popice, iar fundaşul polonez a imitat o lovitură de bowling, fotbaliştii căzând.
În minutul 54, când Georgian Păun urma să execute un corner, fanii stelişti au început să arunce cu pahare din plastic si popcorn în teren, căpitanul Stelei, Alexandru Bourceanu intervenind şi cerându-le să înceteze. În cele din urmă, cornerul a fost executat de Iulian Popa.
Organizatorii au anunţat că la meci au asistat 50.224 de spectatori.
În minutul 82, jandarmii au format un cordon în jurul tribunelor, fanii începând să arunce cu popcorn, suc şi cartoane de la coregrafie, şi scandând: "Asasini, gabori asasini" şi "Cea mai proastă meserie este la Jandamerie".
DESFĂŞURAREA LIVE-TEXT:
Final de partidă! Steaua încheie en-fanfare campionatul, cu o victorie la scor în faţa Braşovului.
Min. 88 - Adi Popa marchează şi el! Tănase l-a lobat pe Marinescu, iar Popa a trimis cu capul în poarta goală.
Min. 76 - Ocazie a Stelei: Mihai Costea este liber în careu, dar şutul său este dezamăgitor.
Min. 75 - Crainicul anunţă numărul spectatorilor: Peste 50.000 de oameni au venit la ultimul meci al Stelei!
Min. 71 - Ocazie mare pentru Braşov! Acelaşi Danquah se află la finalizare, reia cu capul, dar mingea trece puţin pe lângă poartă.
Min. 59 - Pericol în careul Stelei! Păun centrează, dar Danquah alunecă şi nu reuşeşte să reia către poartă.
Min. 57 - 3-0 pentru Steaua! Nikolic marchează cu capul după o centrare a lui Georgievski.
Min. 52 - Păun şutează, Tătăruşanu se află la post şi reţine balonul.
Min. 45 - A început a doua repriză!
Pauză
Min. 40 - O nouă ocazie pentru Steaua. Tănase şutează periculos de la 20 de metri, portarul Marinescu scapă cu faţa curată.
Min. 35 - Viveiros speculează o greşeală a "roş-albaştrilor", pătrunde spre poarta lui Tătăruşanu, dar nu reuşeşte să reia şi să-l pună la încercare pe portarul Stelei.
Min. 30 - O nouă mare ocazie pentru Steaua! Iancu primeşte un balon în careul Braşovului, şutează, dar minega trece pe lângă poartă.
Min. 16 - Mare ocazie pentru Steaua! Iancu nu reuşeşte să transforme în gol o centrare a lui Adi Popa. Faza se încheie cu un şut al lui Georgievski în tribune.
Min. 14 - Georgievski centrează, Iancu reia cu capul, dar portarul Marinescu reţine balonul.
Min. 6 - 2-0 pentru Steaua! Acelaşi Szukala se află la finalizare, iar de data aceasta marchează cu capul.
Min. 4 - Ocazie pentru Steaua. Szukala reia spre poartă după o centrare a lui Bourceanu. Braşovenii scapă cu faţa curată.
Min. 2 - Steaua deschide scorul! Rusescu marchează după o greşeală a braşovenilor.
Min. 1 - A început partida!
Citește pe alephnews.ro: Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
Citește pe www.zf.ro: Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
BREAKING NEWS: România scapă de vizele pentru SUA. Am îndeplinit criteriul pentru a fi acceptați în Visa Waiver
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
PROSPORT.RO
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
CANCAN.RO
Cele patru zodii care vor avea NOROC în perioada ianuarie – martie 2025. Nu vor întâmpina obstacole
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe