Halep a fost confirmată ca noul lider mondial al clasamentului WTA, azi, după ce clasamentul a fost actualizat. Semifinala cu Ostapenko i-a asigurat cea mai importantă performanţă a carierei, iar mesajele de felicitare au curs.
Simona a vorbit despre felifictările primite, dar un mesaj deosebit l-a primit din partea Serenei Williams, numărul 24 WTA, şi fost lider în clasamentul WTA: „Am văzut multe poze pe Twitter, am văzut că multe jucătoare m-au felicitat, dar un mesaj deosebit a fost de la Serena Williams pe Instagram. A fost personal şi deosebit. Au fost cuvinte foarte frumoase, poate a fost cel mai important mesaj pe care l-am primit, chiar nu mă aşteptam. Mi-a scris cuvinte frumoase. Eu nu am curajul să-i scriu atunci când a născut, dar am avut ocazia acum şi pot spune că e cea mai bună jucătoare din lume”, a declarat Halep la conferinţa de presă organizată în salonul prezienţial din Aeroportul Henri Coandă.
10 întâlniri au bifat Serena Williams şi Simona Halep, sportiva din SUA având câştig de cauză în opt rânduri, în timp ce Halep i-a luat două meciuri.