- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Suporterul care l-a lovit pe George Galamaz, reţinut. Ce învinuiri i se aduc
Suporterul care l-a lovit pe fundaşul echipei Steaua, George Galamaz, în timpul meciului cu Petrolul a fost reţinut de procurori, el fiind învinuit de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi port fără drept de armă în incinta unei arene sportive.
Suporterul care l-a lovit pe George Galamaz, reţinut. Ce învinuiri i se aduc
Incidentul petrecut duminică seară pe stadionul din Ploieşti este anchetat de procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, informează, luni, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Trăiești în Democrație, ai putere absolută. Se numește VOT!
-
Gruparea Houthi anunţă că va continua să atace Israelul în ciuda loviturilor asupra Yemenului
-
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate
-
Crin Antonescu, despre faptul că nu există pe reţelele de socializare: Este foarte adevărat
În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că în timpul desfăşurării partidei de fotbal, Dragoş Petru Enache, aflat în tribune, a pătruns pe terenul de joc şi l-a lovit cu un obiect contondent pe fotbalistul stelis tGeorge Galamaz.
În urma agresiunii, fotbalistul a fost, iniţial, transportat la Spitalul Judeţean Ploieşti, apoi la Spitalul Militar din Capitală, unde, în funcţie de evoluţia stării medicale a acestuia, se va stabili încadrarea juridică a acestei fapte.
În raport cu datele existente până în acest moment al cercetărilor, prin rezoluţia de luni a procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Enache pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi port fără drept de armă în incinta unei arene sportive (prevăzută de legea privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competiţiilor si a jocurilor sportive - Legea nr. 4/2008).
Dragoş Petruţ Enache a fost reţinut pentru 24 ore, iar în cursul zilei de luni, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti urmează să aprecieze asupra măsurilor procesual-preventive pe care le vor propune judecătorilor instanţei competente, în funcţie de gravitatea faptelor şi pericolul social concret al acestora.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Ploieşti, Adrian Oancea, a declarat, duminică seară, că s-a întocmit dosar penal pentru suporterul intrat pe teren la meciul cu Steaua şi că atât organizatorul cât şi firma de pază au primit sancţiuni financiare.
"Din cauza violenţelor care au avut loc pe stadion la partida Petrolul - Steaua, s-a luat decizia suspendării jocului. Jandarmeria a luat următoarele măsuri: pentru persoana care a intrat pe suprafaţa de joc s-a luat măsura întocmirii dosarului penal pentru lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului Ploieşti. De asemenea s-a luat măsura sancţionării organizatorului cu amendă de la 5.000 la 50.000 de lei şi s-a luat măsura sancţionării firmei de pază pentru nerespectarea planului de acţiune cu o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei. Vor continua cercetările", a spus Oancea.
George Galamaz a fost diagnosticat cu o fractură de os zigomatic după un prim consult, în urma pumnului primit de la un suporter ploieştean intrat pe teren la meciul cu Petrolul. După ce l-a lovit pe Galamaz, suporterul l-a şi scuipat pe fundaşul stelist.
Jucătorii lui Ilie Stan au intervenit pentru a-l opri pe fanul ploieştean, Martinovici fiind cel care l-a doborât. Fundaşul sârb şi portarul Răzvan Stan l-au lovit pe fanul ploieştean şi au primit cartonaş roşu din partea arbitrului Robert Dumitru.
Incidentele au continuat după ce Mihai Costea a transformat penaltiul iar suporterii ploieşteni au început să arunce cu torţe în teren. Una dintre aceste torţe l-au lovit pe portarul Ciprian Tătăruşanu, moment în care arbitrul Dumitru a întrerupt pentru zece minute meciul.
Observatorul partidei, Paul Cazan, a decis ulterior suspendarea partidei.
Patru suporteri din sectorul rezervat galeriei Petrolul au fost ridicaţi de poliţie în urma incidentelor survenite.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:47
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Ucraina ar putea fi nevoită să se retragă din regiunea Kursk până în primăvară, avertizează oficialii americani / Rusia creşte producţia de drone Shahed la fabrica din Tatarstan / ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
ieri, 22:26
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate