Prima pagină » Sport » Tiger Woods a fost găsit de poliţie în timp ce ”dormea la volan”

Tiger Woods a fost găsit de poliţie în timp ce ”dormea la volan”

Jucătorul de golf Tiger Woods a fost găsit "adormit la volan", motorul fiind în funcţiune, în momentul în care a fost arestat, au declarat autorităţile americane, potrivit BBC.
Tiger Woods a fost găsit de poliţie în timp ce ”dormea la volan
Ivona Stog
30 mai 2017, 19:50, Sport

Fostul jucător de golf mondial a fost găsit la volanul Mercedesului său, pe banda dreaptă, în timp ce dormea, şi a trebuit să fie trezit de un ofiţer de poliţie, scrie BBC.

Acuzat de conducere sub influenţă, Woods s-a apărat spunâns că a fost „o reacţie neaşteptată la medicamentele prescrise”. Acesta susţine că nu a consumat alcool.

„Woods a avut un discurs extrem de lent şi slăbit”, se menţionează într-un raport al poliţiei. El a fost „cooperativ”, dar „confuz”, au adăugat autorităţile.

Cu toate că în fişa poliţiei s-a notat că jucătorul „nu putea să meargă singur”, rezultatele nu au indicat prezenţa alcoolului în respiraţia acestuia.

Iniţial, Tiger Woods i-a spus ofiţerului care l-a arestat că se întorcea din Los Angeles, unde a jucat golf şi a spus că nu ştie unde se află. Ulterior, acesta şi-a schimbat povestea despre locul de unde venise şi cel în care merge, se menţionează în raportul poliţiei.

„Înţeleg severitatea faptelor şi îmi asum întreaga responsabilitate pentru acţiunile mele”, a spus Woods într-o declaraţie anterioară.

„Vreau ca publicul să ştie că alcoolul nu a fost implicat.”, a mai declarat sportivul.

„Ceea ce s-a întâmplat a fost o reacţie neaşteptată la medicamentele prescrise. Nu mi-am dat seama că amestecul respectivelor medicamente m-a afectat atât de mult.”, a conchis acesta.

Woods a fost reţinut la închisoarea Palm Beach County, luni, la ora 7:18, după ce a fost arestat de poliţie în Jupiter, Florida. Americanul a fost eliberat la ora 10:50, după ce a recunoscut că a consumat alcool. Nu este prima dată când Tiger Woods ajunge pe prima pagină a tabloidelor pentru acţiunile sale din afara terenului de golf.

În noiembrie 2009, americanul a fost implicat într-un accident rutier, în apropierea casei sale din Florida, care a dus la dezvăluiri legate de viaţa sa extraconjugală.

Atunci, Tiger Woods şi-a cerut scuze public, în februarie 2010, şi a luat o pauză de patru luni de la competiţiile profesionale de golf.

În ultimii ani, Woods n-a mai reuşit rezultate notabile în carieră, fiind nevoit să se opereze la spate, de patru ori începând din aprilie 2014, ultima înregistrându-se chiar pe 19 aprilie 2017. Câştigător a 79 de titluri PGA Tour, Tiger Woods nu a mai participat la nicio competiţie oficială din 3 februarie 2017, când s-a retras de la Dubai Desert Classic.