- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (21.04.2013, 13:43)
- Adina Oşan
CINCI MEDALII într-o singură zi pentru România: Larisa Iordache a luat AURUL. Alte trei medalii de ARGINT şi un BRONZ pentru Iordache, Bulimar şi Koczi
România încheie participarea la CE individuale de la Moscova cu 5 medalii, câştigate duminică. Vineri şi sămbătă, Larisa Iordache a mai cucerit două medalii, ambele de argint, la individual-compus şi sărituri.

TREI MEDALII într-o singură zi pentru România: Larisa Iordache a luat AURUL, iar Diana Bulimar şi Flavius Koczi au câştigat ARGINTUL (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
UPDATE: Larisa Iordache, medalie de argint, Diana Bulimar, bronz, la sol
Diana Bulimar a intrat a patra în finala de la sol, evoluţia sa fiind notată cu 14.533, cu care a obţinut medalia de bronz.
Larisa Iordache a fost penultima pe lista de start, primind nota 14.733, cu care a cucerit medalia de argint.
Medalia de aur a revenit reprezentantei gazdelor Ksenia Afanaseva (15.166).
România încheie participarea la CE individuale de la Moscova cu 7 medalii, câştigate după cum urmează: Larisa Iordache - aur la bârnă, argint la individual-compus, sărituri şi sol; Diana Bulimar - argint la bârnă, bronz la sol; Flavius Koczi - argint la sărituri.
Obiectivul delegaţiei tricolore a fost de câştigare a 1-2 medalii şi încă 1-2 clasări pe locurile 4-6.
UPDATE: Larisa Iordache, medalie de aur, Diana Bulimar, argint, la bârnă
Diana Bulimar a intrat a treia în finala de la bârnă şi a fost notată cu 14.833, obţinând medalia de argint.
Larisa Iordache a fost a şaptea pe lista de start, evoluţia sa foarte bună fiind notată cu 15.266.
Medalia de bronz a revenit rusoaicei Anastasia Grishina (14.366).
UPDATE Flavius Koczi, medalie de argint, în finală la sărituri
Flavius Koczi a fost notat cu 15.158 la prima săritură şi cu 14.616 la cea de-a doua, iar cu media de 14.887 a obţinut medalia de argint.
Celelalte medalii au revenit sportivilor Denis Ablyazin (Rusia, 15.408)-aur, respectiv Artur Davtyan (Armenia, 14.866)-bronz.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe