- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tribunalul Elveţian menţine decizia TAS: Mutu trebuie să plătească 17 milioane de euro la Chelsea - VIDEO
Tribunalul Federal al Elveţiei a anunţat luni că menţine decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), prin care atacantul Adrian Mutu era obligat la plata unei daune în valoare de 17 milioane de euro către clubul Chelsea Londra, informează site-ul fiorentina.it.
Tribunalul Elveţian menţine decizia TAS: Mutu trebuie să plătească 17 milioane de euro la Chelsea (Imagine:Mediafax Fotio/AFP)
Potrivit unui comunicat al Tribunalului federal, recursul fotbalistului a fost respins ca nefondat.
Redăm integral conţinutul comunicatului dat publicităţii de Tribunalul elveţian:
"Într-o decizie dată la 10 iunie 2010, Tribunalul federal elveţian a respins recursul formulat de Adrian Mutu la sentinţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS). TAS îl condamnase pe fotbalistul român la plata unei sume de peste 17 milioane de euro fostului său angajator, Chelsea Football Club Limited (Chelsea). În august 2003, Adrian Mutu şi Chelsea au încheiat un contract de muncă pe o durată de cinci ani. La 28 octombrie 2004, în urma unui control antidoping pozitiv, Chelsea a reziliat acest contract cu efect imediat. Fotbalistul, care a consumat cocaină, a fost suspendat din orice competiţie pe o durată de şapte luni. În mai 2006, Chelsea a introdus o cerere împotriva lui Adrian Mutu în vederea obţinerii de daune pentru încălcarea contractului de muncă. Prin decizia din 7 mai 2008, instanţa sportivă a FIFA a admis parţial solicitarea clubului londonez. Adrian Mutu a făcut apel la această decizie la TAS. În sentinţa din 31 iulie 2009, TAS a respins apelul şi l-a condamnat pe Adrian Mutu la plata către Chelsea a sumei de17.173.990 de milioane de euro, plus daune. În sentinţa din 10 iunie 2010, Tribunalul federal a respins recursul formulat de Adrian Mutu împotriva sentinţei TAS. El a respins mai întâi argumentele prin care fotbalistul punea la îndoială imparţialitatea a doi din cei trei arbitri care au dat sentinţa. Pe fond, Tribunal federal a reamintit că, în domeniul arbitrajului internaţional, nu rejudecă acest caz, aşa cum ar face o instanţă de apel, ci controlează doar anumite aspecte extrem de limitate în baza faptelor constatate în sentinţa atacată. Astfel, Tribunalul federal a examinat doar dacă daunele alocate grupării londoneze aduc atingere valorilor esenţiale ce trebuie respectate de ordinea juridică. Tribunalul a ajuns astfel la concluzia că nu este cazul, astfel că recursul fotbalistului român este nefondat", se arată în comunicatul Tribunalului federal.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Valdimir Putin se confruntă cu o revoltă a armatei, deoarece „comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Potrivit AFP, Tribunalul federal a precizat că daunele pe care Mutu trebuie să le plătească nu contravin dreptului la muncă şi nu constituie o "piedică inadmisibilă în privinţa viitorului economic al fotbalistului".
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, la 31 iulie 2009, că a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA, care a hotărât, la 7 mai 2008, că jucătorul trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în valoare de 17 milioane de euro.
În 14 septembrie 2009, internaţionalul român Adrian Mutu a înaintat la Tribunalul Federal Elveţian, recursul la decizia TAS, cu ajutorul fraţilor Victor şi Ioan Becali. La 21 octombrie, Tribunalul Federal al Elveţiei decisese suspendarea temporară a deciziei TAS.
Camera pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis, la 7 mai 2008, că Mutu, acum la AC Fiorentina, trebuie să plătească fostului său club, Chelsea, despăgubiri în valoare de 17.173.990 de euro, pentru încălcarea contractului, iar internaţionalul român a cerut TAS să anuleze hotărârea FIFA şi să stabilească faptul că nu trebuie plătită nicio compensaţie.
Chelsea l-a achiziţionat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping. Mutu a fost suspendat şapte luni de Federaţia Engleză (FA) pentru consum de cocaină. Clubul englez susţine că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO