Sivakov s-a născut în Italia din părinţi ruşi care erau şi ei ciclişti şi s-a mutat în Franţa când avea un an.
Ambele federaţii de ciclism au fost notificate, iar el poate concura de acum înainte sub drapelul francez la campionatele naţionale, mondiale şi olimpice, a precizat echipa Grenadiers.
„Franţa este locul în care am crescut şi am fost educat şi unde m-am îndrăgostit de mersul pe bicicletă, ceea ce m-a condus la curse. Mă simt ca acasă”, a declarat Sivakov într-un comunicat.
Sivakov a declarat că invazia Rusiei în Ucraina, pe care Moscova o numeşte o operaţiune specială pentru a captura ceea ce consideră naţionalişti periculoşi, l-a determinat să îşi grăbească schimbarea cetăţeniei.
„Am vrut să devin cetăţean francez de ceva timp şi am făcut cererea la UCI, dar având în vedere ce se întâmplă în Ucraina în acest moment, am vrut să accelerez acest lucru”, a declarat Sivakov, citat de Reuters.
„Toate gândurile mele sunt alături de poporul ucrainean. La fel ca majoritatea oamenilor din întreaga lume în acest moment, sper la pace şi la un sfârşit rapid al suferinţelor care se întâmplă în Ucraina”.