- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (09.09.2020, 16:55)
- Petre Mazilu
Simona Halep şi Gheorghe Hagi vor avea propriile arene sportive. Proiectul impresionant va costa peste jumătate de miliard
- Constanţa va avea stadion de fotbal de Liga Campionilor şi terenuri de tenis de anvergura WTA.
- Primăria oraşului Constanţa vrea să construiască Complexul Sportiv Constanţa.
- 5 octombrie este termenul de depunere a ofertelor pentru studiul de fezabilitate.

Simona Halep şi Gheorghe Hagi vor avea propriile arene sportive. Proiectul impresionant va costa peste jumătate de miliard
Complexul va avea un stadion care va purta numele fotbalistului Gheorghe Hagi, o arenă de tenis botezată „Simona Halep“, un centru sportiv pentru recuperare, refacere şi cantonamente, dar şi amenajări exterioare.
Complexul sportiv Constanţa se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 90.000 mp şi va fi construit pe locul actualei baze din strada Primăverii. Investiţia pentru construirea complexului se va ridica la 533 de milioane de lei, fără TVA.
„De îndată ce studiul de fezabilitate va fi gata îl vom preda Companiei Naţionale de Investiţii. Le vom preda un proiect la cheie. Va fi un parcurs lung şi greu. Ne dorim ca acest complex să fie parte din viaţa oraşului nostru. Acesta este începutul unui parcurs. Este un proiect vital pentru un oraş de talia Constanţei. Totul în viaţă înseamnă muncă şi seriozitate. Stadionul va putea găzdui meciuri de Liga Campionilor, pe arena principală de tenis se vor putea desfăşura competiţii de anvergura WTA, iar întregul complex trebuie să fie cel mai mare port interior pentru viaţa sportivă a oraşului “, a declarat primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump îl demite pe şeful Statului Major Întrunit, C.Q. Brown
-
Reuters: SUA iau în calcul să taie accesul Ucrainei la internetul Starlink dacă nu va semna acordul privind mineralele rare
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
Conform proiectului, complexul va cuprinde un stadion de fotbal cu o capacitate de 15.000 de locuri, cu toate funcţiunile necesare încadrării în categoria IV UEFA şi teren de antrenament, o arenă de tenis cu 4.750 de locuri, o altă arenă mai mică de 1.000 de locuri şi 4 terenuri de antrenament, un centru administrativ, cu locuri de cazare, spaţii de pregătire şi de recuperare pentru sportivi. Pe aproape toată suprafaţa complexului va fi amenajată o parcare subterană, iar clădirile vor fi legate printr-o zonă de promenadă cu spaţii verzi şi mobilier urban.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe