08:14, 09 Mart. 2025
FC Universitatea Cluj propusese, din motive economice, deschiderea numai a inelului superior din cadrul Cluj Arena, urmând ca o mare parte din stadion să nu fie utilizat la meciurile echipei.
SC Cluj Arena SA nu a răspuns pozitiv cererii clubului, motivând, printre altele, că valoarea chiriei va rămâne cea de 7.500 euro + TVA pentru fiecare partidă, chiar dacă stadionul nu va fi folosit la capacitate maximă. „Menţinerea stadionului la standardele impuse de Regulamentele UEFA, FIFA, FRF şi LPF în vigoare, precum şi asigurarea funcţionării tuturor utilităţilor necesare desfăşurării unui eveniment sportiv implică cheltuieli ridicate pentru societate”, au precizat administratorii.