„Nu facem calcule, ştim ce avem de făcut, ştim că trebuie să facem un joc cât mai bun şi să înscriem goluri cât mai multe. Problema e că depindem un pic şi de rezultatele celorlalte echipe, dar eu cred că avem o şansă foarte bună să ajungem în play-off. Olanda e o echipă foarte puternică şi nu cred că pot să lase ei pe cineva să câştige împotriva lor. Am spus şi după meciul cu Turcia, cred în şansa asta şi sper eu să se concretizeze. Nu mai e nevoie de motivare, toată lumea din vestiar ştie că e un moment important pentru fiecare dintre noi şi tragem foarte tare să câştigăm aceste meciuri”, a spus Chiricheş, într-o conferinţă de presă.
Echipa naţională a României întâlneşte vineri, de la ora 21.30, pe Estadi Comunal, selecţionata Andorrei într-o partidă din grupa D a preliminariilor CM 2014. La 15 octombrie, de la ora 21.00, România dispută, pe Arena Naţională din Bucureşti, împotriva Estoniei, ultimul meci din faza grupelor.
Pentru a se clasa pe locul doi în grupă, echipa României are nevoie de victorii în ambele partide, iar Ungaria să nu câştige în deplasare contra Olandei. De asemenea, în cazul în care Olanda nu pierde, marţi, nici în Turcia, atunci echipa antrenată de Victor Piţurcă va ocupa a doua poziţie în clasament fără a mai conta numărul de goluri.
Dacă Turcia va câştiga ambele meciuri rămase, cu Estonia (vineri, în deplasare) şi Olanda (marţi, pe teren propriu), atunci România va avea nevoie de două victorii la o diferenţă totală de şapte goluri în plus faţă de cele obţinute de selecţionata pregătită de Fatih Terim.