ADEVĂRUL despre regula de cinci secunde aplicată mâncării scăpate pe jos

Mâncarea scăpată pe jos mai poate fi consumată dacă se află sub regula celor cinci secunde, spune un cercetător.

Urmărește
1177 afișări
Imaginea articolului ADEVĂRUL despre regula de cinci secunde aplicată mâncării scăpate pe jos

ADEVĂRUL despre regula de cinci secunde aplicată mâncării scăpate pe jos (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Profesorul Anthony Hilton din cadrul Universităţii Aston a afirmat că deşi aceste bucăţi de mâncare nu sunt complet fără niciun risc, mai pot fi consumate dacă au fost pe jos pentru o perioadă scurtă, conform Independent.

Acesta afirmă: ,,Consumul alimentelor care au stat câteva momente pe podea nu este lipsit de riscuri. Desigur alimentele care sunt vizibil acoperite de un strat de mizerie nu ar trebui mâncate, dar cele scăpate pe podeaua din casă nu ar trebui să conţină bacterii dăunătoare. Nu spun că bacteriile nu pot fi transferate de pe podea pe mâncare. Însă cercetarea noastră a demonstrat că tipul de podea şi de mâncare, precum şi perioada pe care alimentul o petrece pe jos  au un impact diferit asupra numărului de bacterii care pot fi transferate”.

În cadrul unui sondaj în care au fost implicate 2.000 de persoane, doar 79% au recunoscut că ridică mâncare după ce cade pe jos şi o mănâncă, scrie Descoperă

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici