- Home
- Ştiinţă-Sănătate
-
CIUDAD DE MEXICO, (24.05.2013, 15:34)
- Florin Badescu
Aproape 5.000 de picturi rupestre, descoperite în nord-estul Mexicului - FOTO
Aproape 5.000 de picturi rupestre, aflate într-o stare bună de conservare, au fost descoperite în peşterile din lanţul muntos San Carlos din statul mexican Tamaulipas, a anunţat, joi, Institutul Naţional de Antropologie (INAH) pe site-ul său.

Aproape 5.000 de picturi rupestre, descoperite în nord-estul Mexicului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Experţii nu au reuşit să determine deocamdată epoca în care au fost realizate aceste picturi rupestre, în absenţa obiectelor care permit asocierea lor cu un context istoric, însă INAH a anunţat că va preleva şi va analiza eşantioane de pigmenţi pentru a stabili o dată aproximativă.
Cele 4.926 de desene au fost descoperite de arheologul Martha Garcia Sanchez.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Ele au fost realizate în 11 situri din peşterile sau cheile munţilor San Carlos, de către "cel puţin trei grupuri de vânători-culegători din regiune", potrivit INAH.
Într-un singur sit, Peştera Cailor, au fost găsite peste 1.500 picturi rupestre.
Arheologul Martha Garcia Sanchez, care a aflat despre existenţa acestor desene în 2006, a dezvăluit detaliile despre cercetările sale la Colocviul de arheologie istorică, organizat în această săptămână la Muzeul naţional de istorie a Mexicului din oraşul Ciudad de Mexico.
Importanţa acestor picturi rupestre constă în faptul că ele au permis "documentarea prezenţei grupurilor prehispanice în Burgos, unde era ignorată până în prezent".
Potrivit acestor desene, activităţile grupurilor nomade se concentrau pe vânătoare, pescuit şi cules, dar pot fi observate şi imagini cu caracter religioas, astronomic şi reprezentări ale faunei şi ale florei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe