Astronomii americani au confirmat: Cometa ISON "a murit"

ISON era un bloc uriaş de gheaţă şi roci, care a trecut pe lângă Soare la distanţa de 1,17 milioane de kilometri, joi, în jurul orei 18.30 GMT, suportând temperaturi de 2.700 grade Celsius şi pierzând 3 milioane de tone din greutatea sa în fiecare secundă.

"Deşi momentul exact al dispariţiei cometei ISON rămâne incert, se pare că ea nu mai există", a anunţat, marţi, Alex Young, director adjunct pentru ştiinţă la divizia de heliofizică din Centrul Goddard al NASA.

Dacă ISON ar fi supravieţuit, ar fi putut fi observată cu ochiul liber, de Crăciun, atunci când ar fi trecut destul de aproape de planeta noastră.

"Tot ce a rămas din cometă este un nor de deşeuri, fără nucleu", a precizat Alex Young, precizând că există "dezacorduri în privinţa cronologiei exacte" în ceea ce priveşte ultimele clipe de viaţă ale cometei.

Dar, potrivit imaginilor transmise de sateliţii solari american şi european, luminozitatea cometei a crescut atunci când se apropia de Soare, ajungând la o intensitate luminoasă maximală cu aproximativ 12 ore înainte de a trece prin punctul cel mai apropiat de suprafaţa solară (periheliu).

Apoi, luminozitatea cometei ISON a scăzut cu rapiditate în următoarele două ore.

"Cercetătorii cred că ISON a încetat să producă praf cu aproximativ trei ore înainte de periheliu, moment care a corespuns cu fragmentarea nucleului" şi cu sfârşitul lui ISON, a detaliat Alex Young.

"Acela pare să fi fost momentul în care cometa a fost distrusă de intensitatea radiaţiilor şi de gravitaţia Soarelui. Cea mai mare parte din gheaţa sa, care ţinea împreună elementele nucleului, s-a topit. Fragmentarea a început probabil în momentul în care luminozitatea lui ISON se afla la punctul ei maximal".

Astronomii erau totuşi de părere, vineri, că "o foarte mică bucată din nucleu şi resturi au supravieţuit după periheliu".

Dar, începând din 30 noiembrie, către ora 14.00 GMT, "nu mai exista niciun semn vizibil de nucleu, doar un nor difuz de praf, prin care puteau fi văzute stelele", a subliniat Alex Young.

Majoritatea astronomilor au prezis că ISON nu va supravieţui apropierii sale de Soare.

"Această cometă nu este foarte solidă, e formată din 30-50% din gheaţă", iar dimensiunea nucleului, cel mult 1,2 kilometri, este destul de mică în raport cu diametrele medii ale cometelor observate până acum, a explicat Carey Lisse, exert în comete la Laboratorul de fizică aplicată Johns Hopkins.

ISON a captat atenţia comunităţii astronomice după descoperirea ei, în septembrie 2012, de doi astronomi ruşi, întrucât ea reprezintă o dovadă a originii Sistemului Solar, format în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Cometa a scăpat abia în urmă cu câteva milioane de ani din Norul Oort, un fel de "parcare" a cometelor, la marginea Sistemului Solar, aflat la jumătatea distanţei dintre Soare şi cea mai apropiată stea.

"Este o relicvă a formării Sistemului Solar", a spus Carey Lisse, potrivit căruia planetele s-au format cu ajutorul cometelor, care au adus apă la suprafaţa acestora - de aici şi importanţa uriaşă a acestor corpuri cereşti.

Întrucât ISON a fost detectată foarte departe în Sistemul Solar, astronomii au avut la dispoziţie mult timp să o observe. Măsurătorile lor au arătat mai ales faptul că nucleul cometei era înconjurat de un nor de dioxid de carbon (CO2).

"Observarea cometei ISON cu instrumente de la sol şi din spaţiu a reprezentat o realizare fără precedent, care, după părerea noastră, ne va ajuta să cunoaştem mai bine structura şi compoziţia cometelor", a precizat astronomul Alex Young.