Aurul şi platina au căzut din cer în urmă cu 4 miliarde de ani

Deşi metalele preţioase sunt foarte rare la suprafaţa Terrei, ele ar trebui să fie şi mai rare, dacă se iau în considerare condiţiile în care planeta s-a format, în urmă cu 4,5 miliarde de ani.

În timp ce elementele din care este compusă Terra erau pe cale să se unească, după Big Bang, coliziuni formidabile cu corpuri uriaşe - de dimensiunea Lunii până la cea a lui Marte - au antrenat emisii de căldură care au determinat topirea materiei.

În oceanul de magmă astfel creat, fierul s-a separat de silicaţi (minerale care compun scoarţa terestră în proporţie de 97%) şi s-a adunat spre centrul Terrei. Metalele preţioase sunt atrase de fierul în stare lichidă. Aceste elemente "siderofile" (aflate în zona centrală a globului pământesc, cu afinitate pentru fier) au fost atrase de fierul în stare lichidă din centrul planetei noastre, părăsind scoarţa terestră.

O comoară inestimabilă s-ar afla sub picioarele noastre, la o adâncime de 3.000 de kilometri. Specialiştii spun că acestă cantitate de aur existentă în centrul Pământului ar putea servi la placarea planetei cu o folie cu o grosime de patru metri.

În pofida acestui fapt, concentraţia de metale preţioase din mantaua terestră rămâne de 10 până la 1.000 de ori mai ridicată decât ar trebui să fie, potrivit procesului de formare a planetei.

Unii oameni de ştiinţă au avansat ipoteza că atracţia elementelor pentru fier s-a diminuat după ce au fost supuse presiunilor şi temperaturilor mari de pe fundul oceanelor de magmă. Această teorie funcţionează însă numai pentru anumite elemente.

Cercetătorii au propus astfel o altă explicaţie, aceea a unui "bombardament târziu" - în urmă cu 3,8 - 4 miliarde de ani - cu alţi meteoriţi, mai mici, care au adăugat planetei noastre nişte elemente suplimentare, în proporţie de 0,5% - 1%. Fierul lichid se deplasase deja spre centrul Pământului, aurul şi rudele sale siderofile nu au mai căzut pradă atracţiei pentru acesta, astfel încât au rămas la suprafaţă - motiv pentru care poate fi găsit în minele existente în prezent.

Explicaţia este plauzibilă şi seducătoare, însă este dificil de confirmat. Chiar dacă geologii au dovezi vizuale şi tangibile ale acestei "aglomerări târzii" de mici meteoriţi pe Terra, ei nu ştiu dacă acest aport a fost suficient pentru a justifica relativa abundenţă a metalelor preţioase în scoarţa terestră.

Matthias Willbold şi echipa sa de cercetători de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, au efectuat o analiză de o precizie fără precedent a variaţiilor tungstenului - un metal foarte rezistent - de la suprafaţa Terrei.

Rezultatele studiului lor vin în sprijinul teoriei "sosirii târzii" a meteoriţilor.

Deşi scoarţa terestră are aproape peste tot aceeaşi concentraţie de tungsten 182 - un izotop al acestui metal -, acesta nu se regăseşte în aceeaşi concentraţie în unele zone foarte vechi care au scăpat de bombardamentul meteoriţilor, precum Isua, din Groenlanda, formată în urmă cu aproximativ 3,8 miliarde de ani.

Totuşi, astrofizicianul Thorsten Kleine susţine că studiul ridică alte întrebări interesante. Mostrele din Isua, care nu au fost supuse acestui bombardament târziu cu meteoriţi, ar trebui să fie sărace în elemente înalt siderofile. Totuşi, acest lucru nu este adevărat, din motive care încă le scapă specialiştilor, a mai spus acesta.