Este de mii de ori mai mare decât alte microorganisme cunoscute: în Guadelupa a fost descoperită o bacterie uriaşă, vizibilă chiar şi cu ochiul liber. Savanţii sunt uluiţi. „Este ca o fiinţă umană la fel de înaltă ca Everestul”, au spus experţii.
Thiomargarita magnifica, recunoscută chiar şi fără instrumente de mărire, măsoară aproximativ un centimetru şi a fost găsită pe suprafeţele frunzelor de mangrove în descompunere din mlaştinile tropicale.
Oamenii de ştiinţă de la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley l-au găsit şi este de până la 5.000 de ori mai mare decât alte bacterii. Descoperirea Thiomargarita magnifica este publicată în revista Science. Este compus din filamente subţiri albe, vizibile cu ochiul liber.
Anterior se credea că bacteriile se pot vedea doar la microscop şi nu pot creşte până la o dimensiune vizibilă cu ochiul liber. Dar Thiomargarita magnifica este aparte. ADN-ul său este conţinut în saci mici care au o membrană (numită „pepin”).
Aceste bacterii gigantice cresc pe sedimentele de pe fundul apelor sulfuroase, unde exploatează energia chimică a sulfului şi folosesc oxigenul apei.
Tanja Woyke, om de ştiinţă principal la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley din California: „Descoperirea sugerează că bacteriile mai mari şi mai complexe s-ar putea ascunde de vederea noastră. Doar pentru că nu le-am văzut încă nu înseamnă că ele nu există”.
Whoa. Those white filaments are BACTERIA that YOU CAN SEE WITH YOUR NAKED EYE. Dime for scale.
That means it’s longer than some multicellular organisms, like nematode worms or fruit flies!!
More: https://t.co/PVE9sgRuUN
Video by Tomáš Tyml: https://t.co/Yl6WJkcxci pic.twitter.com/CukfFzR1ok
— Andrew Steele (@statto) June 24, 2022