Big Bang-ul de la naşterea Universului, recreat pe 30 martie de LHC

Coliziunile de particule cu o putere inedită de 7 teraelectronvolţi (TeV) vor avea loc în tunelul circular cu o lungime de 27 de kilometri construit de specialiştii CERN, la o adâncime de 100 de metri sub frontiera dintre Franţa şi Elveţia, la periferia oraşului Geneva.

"Cu două fascicule (care pleacă din puncte opuse pentru a se ciocni, n.r.) de 3,5 tetraelectronvolţi (TeV), suntem pe punctul de a lansa programul de cercetări fizice al LHC", a declarat Steve Myere, responsabil cu programul de accelerare a particulelor.

"Reglarea celor două fascicule este o provocare în sine: este ca şi cum ai lansa ace de pe ambele maluri ale Atlanticului, pentru ca acestea să se lovească deasupra oceanului", a adăugat acelaşi specialist.

"LHC nu este o maşină pentru care este suficient să apeşi pe un buton. El funcţionează foarte bine, dar se află încă într-o fază de testare. Va fi, poate, nevoie de ore sau chiar de zile pentru a obţine o coliziune", a explicat la rândul său Rolf Heuer, directorul general CERN.

Cercetătorii vor încerca să identifice, în cadrul experimentului, bosonii Higgs, particule subatomice, instabile, numite şi "ale lui Dumnezeu", cruciale pentru înţelegerea fizicii actuale, pe care mulţi le-au studiat fără să le fi văzut vreodată.

De asemenea, specialiştii vor să studieze supersimetria, un concept care permite explicarea uneia dintre cele mai bizare descoperiri din ultimii ani, aceea că materia vizibilă nu reprezintă decât 4% din Univers. Materia neagră (23%) şi energia neagră (73%) împart restul. Cercetătorii de la CERN vor, de asemenea, să studieze misterele materiei şi anti-materiei.

Aflat într-un tunel de 27 de kilometri, la 100 de metri adâncime sub graniţa franco-elveţiană, LHC foloseşte circa 1.200 de magneţi superconductori pentru a dirija razele de protoni şi pentru a le face să circule în interiorul tunelului cu viteza luminii. În plus, în anumite regiuni ale tunelului, razele de protoni intră în coliziune cu energii enorme.

În locurile în care au loc ciocnirile se află aparatură specială care măsoară interacţiunea razelor de protoni pentru a descoperi informaţii care ar putea impinge mai departe frontierele cunoaşterii.

Cei patru detectori principali din cadrul LHC sunt Atlas, Compact Muon Solenoid (CMS), Alice şi LHCb.

Atlas şi CMS sunt detectori multifuncţionali, în timp ce Alice şi LHCb sunt proiectaţi pentru cercetări ştiinţifice specifice.

Acceleratorul de particule a fost închis în perioada de Crăciun, la scurt timp după ce a stabilit un record în ceea ce priveşte cea mai mare energie a particulelor înregistrată vreodată.

"LHC a devenit, astăzi (30 noiembrie 2009, n.r.), cel mai puternic accelerator de particule, după ce a accelerat cele două fascicule de protoni la o energie de 1,18 teraelectronvolţi (TeV), la primele ore ale dimineţii", potrivit comunicatului emis de CERN la momentul recordului.

În perioada în care LHC a fost reparat, noi sisteme de securitate au fost instalate de-a lungul acestui cilindru.

În 2010, CERN are ca obiectiv creşterea energiei fasciculelor de protoni, pregătind o coliziune la energia de 7 TeV (3,5 TeV pentru fiecare fascicul), această valoare reprezentând de trei ori şi jumătate puterea maximă a acceleratorului deţinut de institutul american FERMILAB.

La sfârşitul lui 2011, LHC urmează să fie din nou închis pentru 8-10 luni, pentru a fi pregătit să funcţioneze la capacitatea lui maximă de 14 TeV.

Construirea LHC a necesitat peste 12 ani , mobilizând peste 7.000 de fizicieni şi investiţii de circa 3,76 miliarde de euro.