Ce ar putea cauza dispariţia oamenilor. Pandemiile sunt pe locul 2

Cum ar fi dacă dispariţia oamenilor nu ar fi doar subiectul scenariilor cinematografice post-apocaliptice, ci ar deveni o realitate iminentă? Ar putea părea o întrebare senzaţională, în fapt însă zeci de cercetători din întreaga lume studiază această posibilitate şi caută căi de ieşire dintr-o astfel de situaţie.

Există mai multe teorii despre cauzele care ar putea provoca dispariţia omului, de la invazii extraterestre până la contactul Pământului cu un asteroid.  Cei care studiază acest aspect sunt însă unanim de acord că unele riscuri sunt mai plauzibile decât altele. Aceste riscuri poartă şi un nume specific: „riscuri existenţiale”. Dintre acestea, cercetătorii consideră că cele mai probabile sunt: războiul nuclear, pandemiile, schimbările climatice, inteligenţa artificială şi umanitatea însăşi, prin modul său de organizare.

Războiul nuclear

Unul dintre cele mai mari riscuri potenţiale pentru supravieţuirea umană este războiul nuclear. Este de aşteptat, de exemplu, ca efectele unei ierni nucleare de amploare – o perioadă cu temperaturi extrem de joase şi producţie limitată de alimente, care ar urma unui război, cauzată de o ceaţă de fum nuclear, care împiedică lumina soarelui să ajungă pe Pământ – să fie devastatoare. Luke Kemp, un cercetător asociat al Centrului pentru Studiul Riscului Existenţial de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, subliniază însă faptul că este puţin probabil ca un eveniment de extincţie în masă să rezulte dintr-o singură calamitate, cum ar fi un război nuclear sau o pandemie. Istoria ne arată că cele mai multe colapsuri civilizaţionale sunt determinate de îmbinarea mai multor factori.

Pandemiile

Un alt risc existenţial, care le creează motive de îngrijorare cercetătorilor, este utilizarea abuzivă a biotehnologiei, care duce la crearea de agenţi patogeni mortali, care se răspândesc rapid. „Îmi fac griji pentru o serie întreagă de scenarii pandemice. Dar cred că cele care ar putea fi făcute de om sunt, probabil, cea mai mare ameninţare pe care ar putea veni în acest secol din partea biologiei”, afirmă Cassidy Nelson, care face parte din echipa de biosecuritate a Institutului pentru Viitorul Umanităţii de la Universitatea din Oxford. Nelson recunoaşte că un agent patogen proiectat special pentru a fi cât mai contagios şi mortal posibil ar putea fi mult mai dăunător decât un agent patogen natural. Dar, în ciuda fricii care ar putea apărea - mai ales în lumea noastră lovită în prezent de pandemie - ea crede că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este foarte scăzută. (De asemenea, este demn de menţionat faptul că toate dovezile indică faptul că virusul COVID-19 nu a fost creat într-un laborator.)

De la schimbările climatice la inteligenţa artificială

Nici schimbările climatice nu pot fi excluse din cadrul ameninţărilor majore, fiind un fenomen care provoacă deja dispariţia mai multor specii de pe planetă. Prin efectele lor, insecuritatea privind hrana, deficitul de apă şi fenomene meteorologice extreme, schimbările climatice ameninţă din ce în ce mai mult supravieţuirea umană. Dar, după cum afirmă Kemp, schimbările climatice reprezintă un „multiplicator de risc existenţial” la scară globală, adică amplifică alte ameninţări la adresa supravieţuirii umanităţii. Să ne imaginăm cum ar arăta lumea într-un cadru în care lipsa de alimente sau de apă intensifică tensiunile internaţionale şi declanşează războaie nucleare, cu incomensurabile pierderi de vieţi umane.

Un risc existenţial ar putea fi însă nu neapărat o catastrofă, cu efecte ce se pot cuantifica, ci şi un risc care ar reduce potenţialul nostru ca specie. Un astfel de risc este văzut de cercetători în inteligenţa artificială: roboţii inteligenţi ar putea impune o supraveghere a oamenilor pe scară largă sau ne-ar putea depăşi fizic şi mental. Asta ne-ar face să pierdem dominaţia pe planetă, şi după cum cred mulţi, ar putea schimba fundamental ideea a ceea ce înseamnă să fii om.

Umanitatea însăşi

Oricât de ample ar fi aceste riscuri, toate au un lucru în comun: oamenii au un rol cheie în determinarea gravităţii acestor riscuri. După cum afirmă Sabin Roman, cercetător asociat la Centrul pentru Studiul Riscului Existenţial, majoritatea riscurilor existenţiale sunt „auto-create”, înrădăcinate în societăţi şi în sistemele pe care acestea le produc. El compară civilizaţia noastră cu un domino, în care rolul decisiv nu îl are riscul, ci vulnerabilitatea în faţa ameninţării. „Sistemul de domino este foarte vulnerabil la orice perturbare”, afirmă Roman. „Dacă vrem să schimbăm ceva, putem avea un impact foarte puţin realist asupra factorilor externi. Ceea ce se poate schimba este mai mult funcţionarea noastră internă, ca societate”.

Nu există răspunsuri simple referitor la soarta omenirii, privind însă la societăţile trecutului Roman susţine că oamenii nu au fost niciodată mai bine pregătiţi ca astăzi pentru a se proteja fiindcă putem învăţa foarte mult din toate lecţiile trecutului.