Cea mai tânără gaură neagră situată în vecinătatea Terrei - VIDEO

Descoperirea a fost anunţată într-o conferinţă de presă difuzată de postul de televiziune al NASA.

Această gaură neagră îi poate ajuta pe cercetători să înţeleagă modul în care stelele masive explodează, care dintre ele lasă în urmă găuri negre sau stele neutronice, numărul de găuri negre din galaxia noastră şi altele.

Obiectul descoperit, care are numai 30 de ani, este o reminiscenţă a SN 1979C, o supernova din galaxia M100, situată la aproximativ 50 de milioane de ani lumină de Pământ.

Datele transmise de Chandra X-ray Observatory, satelitul Swift al NASA, XMM-Newton al Agenţiei spaţiale europene şi observatorul german ROSAT au indicat existenţa unei surse puternice de raze X care a rămas constantă în intensitate în timpul observaţiile efectuate între anii 1995 - 2007.

Acest lucru sugerează că acel obiect este o gaură neagră, alimentată fie de materialul expulzat de explozia unei supernove, fie de însoţitoarea geamănă a acelei stele (în cazul unei stele binare, adică al unui sistem alcătuit din două stele care orbitează în jurul unui centru comun; steaua mai strălucitoare se numeşte "stea primară", iar geamăna ei se numeşte "stea însoţitoare"sau "stea secundară", n.r.).

"Dacă interpretarea noastră este corectă, acesta este cel mai apropiat exemplu de observare a naşterii unei găuri negre", a declarat Daniel Patnaude, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics din Cambridge, coordonatorul studiului.

Cercetătorii cred că SN 1979C, descoperită iniţial de un astronom amator în 1979, s-a format când o stea de circa 20 de ori mai mare decât Soarele nostru a explodat.

Multe găuri negre noi din universul îndepărtat au fost detectate anterior sub forma unor explozii de raze gamma.

Totuşi, SN 1979C este diferită pentru că este mult mai apropiată de Terra şi aparţine unei clase de supernove despre care este puţin probabil să fie asociate cu exploziile de raze gamma. Potrivit teoriilor actuale, cele mai multe dintre găurile negre din Univers se formează atunci când centrul unei stele intră în colaps (nu mai poate să susţină toate reacţiile ce au loc în interiorul acesteia), însă fără a da naştere unei explozii de raze gamma.

"Aceasta ar putea fi pentru prima dată când a fost observat modul obişnuit de formare a unei găuri negre", a spus Abraham Loeb, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics, coautor. "Totuşi, este foarte dificil de detectat acest tip de naştere a unei găuri negre pentru că sunt necesare decenii de observaţii ale fluxurilor de raze X pentru a stabili acest lucru", a mai spus acesta.

Ideea unei găuri negre atât de tinere, de numai 30 de ani, este sprijinită de cercetările recente în domeniu.

În 2005, a fost prezentată o teorie potrivit căreia lumina strălucitoare emisă de această supernova era impulsionată de jetul de materie al unei găuri negre incapabile să penetreze învelişul de hidrogen al stelei pentru a da naştere unei explozii de raze gamma. Rezultatele obţinute în urma observării SN 1979C vin în sprijinul acestei teorii.

Deşi datele actuale par să indice prezenţa unei găuri negre, formată în urma exploziei supernovei SN 1979C, o altă posibilitate este aceea că o stea neutronică rotitoare tânără (ce generează pulsuri regulate de radiaţie) cu un flux dens de particule electromagnetice ar putea fi responsabilă de apariţia acestei emisii de raze X.

Aceasta ar face din obiectul descoperit cel mai tânăr şi mai strălucitor exemplu de plerion (o nebuloasă alimentată de fluxul de particule electromagnetice generat de un pulsar, n.r.) şi cea mai tânără stea neutronică cunoscută. Pulsarul Crabului din Nebuloasa Crabului, cel mai celebru exemplu în domeniu, are circa 950 de ani.

Potrivit specialiştilor, există două tipuri de găuri negre: găuri negre supermasive, care au o masă de câteva milioane sau chiar câteva miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui, amplasate în centrul celor mai multe dintre galaxiile cunoscute, şi găuri negre stelare, rezultând din stingerea unei stele masive care şi-a epuizat energia, cu o masă de până la 20 de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Studiul, realizat de Patnaude, Loeb şi Christine Jones de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics, va apărea în publicaţia New Astronomy.

Programul Chandra este administrat de Marshall Space Flight Center al NASA, situat în Huntsville, Alabama. The Smithsonian Astrophysical Observatory controlează operaţiunile de zbor şi cele ştiinţifice, de la sediul din Cambridge.

Satelitul Chandra X-ray Observatory a fost denumit astfel în onoarea fizicianului de origine indiană Subrahmanyan Chandrasekhar, savantul care a devenit cunoscut după ce a pus la punct o formulă de calcul ce permite determinarea masei maximale (limita Chandrasekhar) a piticelor albe. "Chandra" înseamnă, totodată, în limba sanscrită "lună" sau "strălucire".

Deoarece atmosfera Terrei absoarbe şi reflectă cea mai mare parte a razelor X care se îndreaptă către Pământ, aceste raze nu pot fi detectate de telescoapele terestre şi a fost nevoie de un telescop spaţial pentru a măsura şi studia intensitatea lor.