Generaţia copiilor cu tableta în mână. Când devine toxică, cu adevărat, tehnologia

„Când apăreau probleme într-unul dintre cele trei, părinţii interveneau, altfel, după criteriile de atunci, copiii erau lăsaţi liberi, de pildă să se joace în faţa blocului sau în parcuri. Perspectiva actuală, însă, este că acea generaţie a fost neglijată”, a explicat psihoterapeutul Carmen Toader pentru Gândul.

Cum acei copii au devenit acum adulţi şi părinţi, consideră că prezenţa lor în viaţa copiilor trebuie să fie mai pregnantă şi să ofere toată „protecţia” pe care nu au primit-o copiilor lor. Această situaţie conduce, inevitabil, la apariţia unui conflict între copiii care se simt îngrădiţi din toate punctele de vedere şi părinţii care nu înţeleg nevoia de minimă libertate a copiilor lor.

Este unul dintre motivele pentru care aceştia din urmă ajung, mai ales în perioada adolescenţei, să vadă în lumea virtuală şi în tehnologie o evadare. Acolo pot vorbi cu prietenii lor, acolo se pot juca, acolo găsesc o soluţie pentru dezamăgirile din lumea reală. Totuşi, lumea virtuală nu ar trebui să devină niciodată un înlocuitor al vieţii reale.

”Nu este bine nici 'toată ziua', nici 'deloc' sau 'niciodată'”, susţine Carmen Toader.

Specialiştii susţin că părinţii le dau copiilor tableta sau telefonul mobil de la vârste tot mai mici, considerând că în felul acesta suplinesc lipsa de interacţiune pe care un copil ar trebui să o aibă în mod obişnuit, în parc sau în faţa blocului.

Dacă micuţii din vechea generaţie aveau libertatea să meargă afară neînsoţiţi, ajunşi acum la maturitate şi având proprii copii, ei consideră că, în prezent, copiii lor nu pot face acelaşi lucru fără a fi supravegheaţi, cel mai des invocat motiv fiind acela că în prezent lumea nu mai este la fel de sigură cum era în urmă cu, să spunem, 20 de ani.

Părinţii din ziua de astăzi consideră că a nu-ţi neglija copilul înseamnă a ţine sub control fiecare lucru pe care acesta îl face.

„Cred că părinţii copiilor de acum ar trebui să-şi pună foarte serios întrebarea de ce anume îi protejează şi să răspundă extrem de sincer la ea. Nu cumva există şi cealaltă extremă, un fel de opus al neglijării? Pun această întrebare pentru că eu n-am cunoscut până acum vreun copil sau vreun adolescent care să nu folosească tableta, computerul sau telefonul altfel decât ca pe un paliativ al relaţiilor sociale nesupravegheate de un adult. Ei folosesc mediul digital pentru a comunica cu cei de vârsta lor, fie prin a colabora într-un joc, fie pentru a discuta. Pentru copiii mici, jocurile digitale înlocuiesc jocurile cu alţi copii”, explică pentru Gândul psihoterapeutul Carmen Toader.

Şi, odată cu apariţia atâtor mijloace de comunicare, acest control permanent a devenit şi mai pregnant. Telefonul mobil, de exemplu, a devenit un dispozitiv a cărui utilizarea are consecinţa imediată în incapacitatea noastră de a sta singuri. Acesta ne face să fim permanent disponibili şi să le pretindem şi celorlalţi aceeaşi disponibilitate neîntreruptă, după cum explică psihoterapeutul. Chiar dacă părinţii de astăzi nu au crescut cu toate aceste gadgeturi, ei şi le-au însuşit treptat şi acum întreaga societate se concentrează în jurul ideii de „cât mai repede”, iar oamenii nu mai au răbdare. Vor să primească răspunsuri imediat şi să le fie satisfăcute dorinţele tot atât de repede. Copiii din ziua de astăzi, crescând cu aceste dispozitive la îndemână, devin tot mai puţin reflexivi, mai nerăbdători, mai puţin toleranţi la frustrare.

„Asta se întâmplă tocmai pentru că e greu şi pentru noi să diferenţiem lumea digitală de viaţa de zi cu zi. Cu alte cuvinte, una dintre cele mai intense angoase, mai greu de suportat, exprimat sau recunoscut faţă de noi înşine a devenit teama de singurătate, teamă care se transmite, desigur, şi copiilor noştri. De pildă, ei capătă nişte obişnuinţe: dacă noi îi pretindem copilului să ne răspundă mereu pe loc la telefon şi el va cere tuturor acelaşi lucru, iar astfel se construieşte o lume claustrofobă, în care ne simţim vinovaţi dacă nu suntem moment de moment alături de cei cu care, de fapt, ar trebui să simţim nevoia de a comunica doar în anumite împrejurări. De asemenea, dacă noi stăm tot timpul acasă cu nasul în tabletă, ar fi inutil să le cerem copiilor noştri să citească o carte”, spune Carmen Toader.

Şi totuşi, această poblemă nu se poate rezolva, potrivit specialiştilor, prin intermediul interdicţiei. Dacă părintele nu îl lasă pe copil să se joace pe tabletă, acel copil va vedea dispozitivul ca pe un premiu şi va tânji după el. „Pe de o parte poate intra în război cu părinţii. De pildă, nu mai vrea să mănânce sau să înveţe, şi, pe de altă parte, poate să rămână pe viaţă cu această atitudine care îl va împiedica şi ca adult să caute plăcerea în orice altă parte”, potrivit psihoterapeutului.

Adevărata provocare intervine în momentul în care părinţii trebuie să înveţe ei înşişi care sunt punctele pro şi punctele contra ale lumii digitale şi să îşi educe copiii în spiritul folosirii benefice a mediului virtual şi a diverselor gadgeturi.

Citeşte continuarea pe gândul.info.