- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- (21.07.2015, 13:10)
IMAGINEA ZILEI: Cum arată Pământul de la un milion de mile distanţă – FOTO
O fotografie publicată, marţi, de NASA redă întreaga latură însorită a Pământului, surprinsă de la o distanţă de un milion de mile (aproximativ 1,6 milioane de kilometri).

IMAGINEA ZILEI: Cum arată Pământul de la un milion de mile distanţă – FOTO (Imagine: Shutterstock)
Compusă din trei fotografii distincte, imaginea color a fost realizată cu ajutorul camerei telescopice EPIC (Earth Polychromatic Imaging Camera), montată de NASA pe satelitul Deep Space Climate Observatory (DSCOVR), lansat în spaţiu pe 11 Februarie 2015.
Potrivit unui comunicat al NASA, imaginea a fost captată pe 6 Iulie 2015 şi surprinde America Centrală şi de Nord. Regiunile turcoaz care pot fi zărite în zona centrală a fotografiei reprezintă suprafeţe din Marea Caraibilor, mai precizează Agenţia Spaţială Americană.
Odată ce datele vor începe să fie colectate cu regularitate, EPIC va oferi o serie zilnică de capturi foto ale Terrei, ceea ce va permite studierea în premieră a variaţiilor zilnice de pe întregul glob.
Imaginile, disponibile după 12-36 ore de la realizare, vor fi postate pe o pagină dedicată de Internet până în Septembrie 2015, mai anunţă NASA.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe