Imagini extraordinare cu momentul în care o supermasivă gaură neagră devorează o stea - VIDEO

Două studii publicate în 25 august în revista Nature oferă noi perspective în ceea ce priveşte această deflagraţie cosmică, informează NASA.

Satelitul Swift a localizat sursa acestei explozii, denumită Swift J1644 57, în constelaţia Dragonului, în centrul unei galaxii situate la 3,9 miliarde de ani lumină de Pământ.

Ţinând cont de caracteristicile strălucirii şi de evoluţia fenomenului, savanţii consideră că au fost pentru prima dată în istorie martori la dislocarea unei stele şi la naşterea unei lumini puternice rezultând din acumularea materiei stelare în jurul unei găuri negre uriaşe.

"Începutul unui astfel de eveniment (...) nu a mai fost observat niciodată până acum", a declarat David Burrows, de la Universitatea de Stat Pennsylvania din Statele Unite ale Americii, care a analizat cu echipa lui radiaţiile X emise în timpul acestui fenomen.

Acestea s-au dovedit a fi de 10.000 de ori mai luminoase decât prevedea teoria, a explicat Davide Lazzati, de la Universitatea de Stat din Carolina de Sud (SUA), ceea ce a reprezentat "o mare surpriză" pentru astronomi.

Echipa coordonată de Ashley Zauderer, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics din Statele Unite ale Americii, care a analizat undele radio emise, a ajuns la concluzia că sursa acestora coincide cu centrul galaxiei şi estimează că gaura neagră din centrul acesteia echivalează cu o valoare de 1 milion de ori mai mare decât masa Soarelui nostru.

Jetul de particule asociate acestor radiaţii se propagă cu viteze apropiate de cea a luminii. Emisia unui astfel de jet "nu a fost prevăzută în această situaţie", au afirmat savanţii americani, care consideră totuşi că dislocarea gravitaţională a unei stele "explică natural" proprietăţile radiaţiei observate.

Cele mai multe galaxii adăpostesc în centrul lor o gaură neagră ce poate avea masa unui milion sau chiar a unui miliard de stele asemănătoare Soarelui nostru.

Aceste găuri negre uriaşe pot capta în câmpul lor de gravitaţie o serie de stele, care sunt apoi distruse prin efectul de maree. Acea parte a stelei cea mai apropiată de gaura neagră este supusă unei forţe de gravitaţie mai mare decât partea cea mai îndepărtată de gaura neagră. Steaua este astfel alungită şi sfârşeşte prin a fi fărâmiţată şi consumată de gaura neagră.

Resturile nu cad însă direct în gaura neagră. Înainte de a fi înghiţite, ele orbitează în spirală, cu viteze mari, în jurul găurii negre, emiţând o lumină puternică. Emisiile reziduale ce rezultă din acest proces pot fi detectate în galaxii îndepărtate.

Astronomii de la NASA au realizat o simulare cu o stea de dimensiunea Soarelui care este devorată de o gaură neagră aflată în apropiere.