Site pentru promovarea programului naţional de reconstrucţie mamară, lansat miercuri

Un site de promovare a programului naţional de reconstrucţie mamară, în care femeile sunt informate cum pot beneficia gratuit de această procedură, după o masectomie, a fost lansat miercuri, fiind intitulat "Eşti o învingătoare" (estioinvingatoare.ro).

Urmărește
885 afișări
Imaginea articolului Site pentru promovarea programului naţional de reconstrucţie mamară, lansat miercuri

Site pentru promovarea programului naţional de reconstrucţie mamară, lansat miercuri (Imagine: Shutterstock/ Arhiva Mediafax Foto)

Prin intermediul site-ului estioinvingatoare.ro, femeile care au suferit o operaţie de mastectomie află ce drepturi au în acest sens şi care sunt paşii pe care trebuie să îi urmeze pentru a fi incluse în programul naţional de reconstrucţie mamară.

Pe site sunt mai multe secţiuni: "Diagnosticată?", în care sunt informaţii privind cancerul de sân, stadiile sale şi şansele de vindecare, "Reconstrucţie", unde există informaţii cu privire la ceea ce trebuie să ştie o femeie operată şi ce trebuie să facă pentru a lua o decizie corectă sau "Drepturile tale", unde este prezentat programul naţional de reconstrucţie mamară.

Programul este derulat gratuit pentru 800 de femei în 19 spitale de stat din ţară: Spitalul Floreasca, Spitalul "Bagdasar-Arsenie" Bucureşti, Spitalul Universitar, Spitalul de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri "Steaua", Spital Universitar de Urgenţă Militar Central, Spitalul Clinic de Urgenţă "Agrippa Ionescu", Spitalul "Sf. Ioan", Spitalul Elias şi Institutul Oncologic din Capitală, Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Spiridon" şi Institutul Regional de Oncologie Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean Oradea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă din Timişoara.

Totodată, prin intermediul site-ului, femeile pot adresa întrebări cu privire la implanturile mamare şi pot citi poveşti de succes.

Reconstrucţia mamară cu implant siliconic este una dintre metodele reconstructive cele mai uşoare atât pentru chirurgii plasticieni, dar mai ales pentru paciente, de aceea este preferată atunci când situaţia locală o permite.

În fiecare an, în România, există 8.000 de femei care suferă mastectomii parţiale sau totale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici