STUDIU: Care sunt beneficiile consumului de iaurt probiotic

Consumul regulat de iaurt probiotic, ce conţine microorganisme, cunoscute sub denumirea de "bacterii bune", regăsite de obicei în intestine, ar putea reduce tensiunea arterială şi riscul de boli cardiovasculare şi atac cerebral, au descoperit cercetătorii din Australia.

Urmărește
2176 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Care sunt beneficiile consumului de iaurt probiotic

STUDIU: Care sunt beneficiile consumului de iaurt probiotic (Imagine: Shutterstock)

Cercetătorii de la Institutul pentru sănătate Griffith şi de la Şcoala de medicină din Australia au examinat datele ştiinţifice obţinute în urma a nouă teste clinice, la care au participat peste 540 de voluntari, informează dailymail.co.uk.

Aceştia au descoperit că un consum regulat de alimente ce conţin bacterii vii, cum ar fi iaurtul, laptele bătut şi sana, scade tensiunea arterială, mai ales în cazul persoanelor hipertensive, iar alimentele probiotice care conţin mai multe specii de bacterii sunt mai eficiente.

"Considerăm că probioticele scad tensiunea arterială şi au, de asemenea, şi alte efecte pozitive asupra sănătăţii, inclusiv reducerea colesterolului, scăderea glucozei din sânge şi a insulinorezistenţei; contribuie la reglarea sistemului hormonal ce reglează tensiunea arterială şi echilibrul fluidelor", a declarat Jing Sun, coordonatoarea studiului, care a fost publicat în revista Hypertension.

Pe de altă parte, nutriţionistul Victoria Taylor, de la British Heart Foundation, a precizat că este nevoie de cercetări suplimentare pentru confirmarea studiilor existente, înainte de a prescrie alimente şi suplimente alimentare cu probiotice pentru tratarea hipertensiunii.

"În acelaşi timp, există o serie de schimbări ale stilului de viaţă pe care le putem face pentru a menţine un nivel optim al tensiunii arteriale. Reducerea consumului de sare, consumul mai mare de fructe şi legume, exerciţiile fizice şi ţinerea sub control a greutăţii corporale reprezintă tot atâtea moduri verificate şi testate pentru a face acest lucru", a spus Victoria Taylor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici