STUDIU: Nucile şi seminţele, mâncate după-amiaza, combat obezitatea

Nucile şi seminţele, mâncate după-amiaza, alungă senzaţia de foame şi contribuie astfel la o combatere eficientă a obezităţii, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Missouri din Statele Unite ale Americii, informează dailymail.co.uk.

Urmărește
782 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Nucile şi seminţele, mâncate după-amiaza, combat obezitatea

STUDIU: Nucile şi seminţele, mâncate după-amiaza, combat obezitatea

Beneficiile acestor alimente sunt cunoscute de mult timp, iar oamenii de ştiinţă au arătat prin acest studiu că aceste efecte sunt valabile şi asupra copiilor.

Gustările de după-amiază, care conţin în special alimente bogate în proteine şi în soia, reduc senzaţia de foame. Ele elimină, totodată, nevoia de a consuma alimente nesănătoase, bogate în grăsimi.

"Studiul nostru a arătat că gustările bogate în proteine, servite după-amiază, îi ajută pe adolescenţi să îşi amelioreze calitatea dietelor lor şi să îşi controleze apetitutul", a declarat Heather Leidy, coordonatorul studiului.

Studiul a fost realizat pe adolescenţi şi tineri de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani.

Voluntarii aveau greutăţi corporale normale sau erau supraponderali.

Testele au arătat că astfel de gustări au influenţat în mod pozitiv performanţele cognitive şi starea de dispoziţie.

Studiul a fost publicat în Journal of Nutrition.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici