- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- BUCUREŞTI, (19.11.2011, 09:07)
- Laura Mitran ,
Tendinţele anului 2012 în fitness şi sănătate
Noile tendinţe în domeniul sănătăţii şi fitness-ului, pentru anul viitor, sunt prezentate de specialiştii unui lanţ de săli de sport din Londra, pentru Huffington Post.

Tendinţele anului 2012 în fitness şi sănătate (Imagine: Lucian Alecu/Mediafax Foto)
- Abordarea 4D
Specialiştii consideră că abordarea 4D, având în componenţă condiţia fizică, nutriţia, starea de sănătate şi stilul de viaţă, este calea de urmat în viitor. "Nu are rost să lucrezi din greu la sală timp de o oră, dacă apoi, ajuns acasă, bei două pahare de whisky", spune Matt Julian, specialist în fitness.
Pentru a avea o abordare 4D, trebuie combinate o dietă echilibrată şi sănătoasă şi exerciţii fizice regulate. Minimalizează consumul de alcool şi încearcă să îţi acorzi timp pentru activităţi ca yoga, meditaţie sau lectură, într-o cameră, în linişte, pentru a contracara stresul cotidian. Dacă nu ai mai fost la medicul de familie de mulţi ani, programează-te pentru analize complete, fiecare ar trebui să ştie că are tensiunea arterială, nivelul de colesterol şi cel al glicemiei în limitele normale.
- Exerciţiile multifuncţionale
Acest lucru înseamnă că, în loc să stai la un aparat şi să ridici greutăţi pentru muşchii braţelor, de exemplu, ar trebui să optezi pentru exerciţii care pun în mişcare cât mai multe articulaţii în acelaşi timp. Dacă trebuie să aşezi un copil în maşină, pe banchetă din spate, te apleci, te răsuceşti, te întinzi şi împingi. Astfel, prin exerciţii mai complexe şi mişcări mai naturale, îţi pregăteşti corpul pentru efortul pe care îl ai de făcut zilnic.
- Antrenaţi-vă în picioarele goale
Pe lângă alergatul în picioarele goale, oamenii au început să înţeleagă importanţa practicării exerciţiilor de forţă fără pantofi de sport. Astfel, primeşti mai mult feedback de la propriul corp, îţi întăreşti muşchii şi îţi îmbunătăţeşti echilibrul.
- Şedinţe mixte
Au devenit tot mai populare yoga şi pilates în aceeaşi şedinţa de antrenament, care devine astfel mai distractivă şi presupune economisirea de timp şi bani.
Deci, fie că aveai nevoie de ceva nou, fie că nu-ţi mai vin jeanşii, fii mai bun cu corpul tău şi mişcă-l mai mult.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare