Alertă de securitate la Viena. Un individ a deschis FOCUL într-un restaurant din capitala Austriei. Atacatorul a fugit/ Reacţia MAE

Cel puţin o persoană a murit, iar alta a fost rănită după ce un individ a deschis focul, vineri, într-un restaurant din oraşul Viena, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate austriece.

Urmărește
6961 afișări
Imaginea articolului Alertă de securitate la Viena. Un individ a deschis FOCUL într-un restaurant din capitala Austriei. Atacatorul a fugit/ Reacţia MAE

Alertă de securitate la Viena. Un individ a deschis FOCUL într-un restaurant din capitala Austriei. Atacatorul a fugit (Imagine: Kurier/Gilbert Novy)

Poliţia austriacă a exclus ipoteza unui act terorist în cazul atacului armat produs la un restaurant din Viena.

"Ipoteza unui act terorist este exclusă", a transmis poliţia din Viena vineri seară.

Autorităţile au confirmat bilanţul victimelor - un mort şi un rănit în stare gravă.

Atacul armat a avut loc vineri la ora 13.30 (14.30, ora României) în restaurantul "Figlmüller", situat în centrul oraşului Viena.

Un individ a deschis focul spre persoane din interiorul localului şi a reuşit să fugă.

O persoană a murit, iar alta este rănită în urma atacului armat, relatează site-urile de ştiri Krone.at şi Nachrichten.at.

Poliţia îl caută pe atacator.

"Au fost lansate operaţiuni pentru capturarea autorului atacului. În momentul de faţă, nu mai există niciun pericol iminent", a transmis poliţia austriacă, anterior.

MAE anunţă că nu sunt români printre victimele atacului armat din Viena

Ministerul Afacerilor de Externe a transmis, vineri, la solicitarea MEDIAFAX, referitor la atacul armat din Viena, că până în acest moment autorităţile locale nu au notificat cu privire la existenţa unor români printre persoanele afectate.

"Ambasada României la Viena urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de incidentul armat produs la data de 21 decembrie, în Viena. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime. Până în acest moment, autorităţile locale nu au notificat misiunea diplomatică cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunii nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident", a transmis MAE, vineri, la solicitarea MEDIAFAX.

Sursa citată a adăugat că "cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al misiunii diplomatice: 0043-1-503.24.65, 0043-1-505.23.81 şi 0043-1-230.95.10, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii: (0043)-699.117.26027. Ambasada României la Viena monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să intervină, dacă situaţia o va impune".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici