Video Aproape 2.000 de copii din ţara au format cifra 100, la deschiderea Festivalului „Căluşul Românesc” | GALERIE FOTO, VIDEO

Aproape 2.000 de copii din toată ţara au dansat, miercuri seara, pe Esplanada din centrul Slatinei, la deschiderea ediţiei a 20-a a Concursului „Căluşul Românesc”. Dansatorii s-au prins într-un tablou coregrafic şi au format cifra 100, de Centenarul Marii Uniri.

Urmărește
345 afișări

Dansatorii au parcurs liniile melodice specifice mai multor zone ale ţării, de la Banat, Maramureş, Moldova, Transilvania şi până la Oltenia. Treptat, fiecare formaţie s-a aşezat în aşa fel încât, la final, cei aproape 2.000 de copii au format cifra 100, pentru a marca Centenarul Marii Uniri sub sloganul „Când se joacă româneşte, România întinereşte”.

Ajuns la cea de a XX-a ediţie, Concursul Naţional „Căluşul Românesc” se desfăşoară în perioada 29 mai - 2 iunie. Dacă la prima ediţie a Concursului „Căluşul Românesc”, organizată în 1998, au participat în jur de 250 de căluşari, cei mai mulţi din judeţul Olt, la 20 de ani de la prima manifestare, numărul participanţilor a crescut, astfel că în jur de 70 de ansambluri din judeţul Olt, formaţii din Arad, Brăila, Argeş, Gorj, Tulcea, Timiş, Maramureş, Botoşani, Covasna, Suceava, dar şi de peste hotare, din Slovacia şi Republica Moldova, vor lua parte la ediţia din acest an.

Artizanul acestui eveniment, directorul Palaului Copiilor „Adrian Băran”, Iliuţă Brăileanu, a ţinut să le mulţumească dansatorilor implicaţi în momentul artistic pentru care s-au pregătit aproape o lună.

„În cei 20 de ani ai Concursului naţional «Căluşul Românesc», am reuşit să aducem la Slatina peste 25.000 de copii şi tineri din ţară, care astăzi sunt adevăraţi mesageri ai folclorului românesc şi ne oferă garanţia că tradiţia populară şi spiritul românesc nu vor pieri niciodată. În cei 20 de ani, o echipă formidabilă de la Palatul Copiilor Slatina, susţinută permanent de autorităţi, a făcut să devenim cel mai mare concurs folcloric pentru copii din ţară. Iată-ne astăzi, din nou, aici la Slatina, pe meleagurile Oltului, în anul Centenarului, să sărbătorim prin cântec şi joc România, cu aproape 2.000 de copii din toate colţurile ţării. Când se joacă româneşte, România întinereşte”, a afirmat Brăileanu.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, s-a declarat şi el surprins de momentul artistic pus în scenă de cei aproape 2.000 de dansatori copii din toată ţara.

„Jos pălăria! Bine aţi venit la Slatina şi felicitări. Dragi copii, vă spun din suflet că aţi făcut ceva excepţional. Am fost şi anul trecut, dar anul acesta v-aţi întrecut. Vă urez mult succes şi vreau ca zilele pe care le petreceţi aici să fie pline de bucurie”, a afirmat edilul.

La rândul său, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, s-a declarat emoţionat de demonstraţia copiilor participanţi la „Căluşul Românesc”.

„A fost un moment emoţionant. Reuşim să surprindem la Slatina, de fiecare dată, şi arătăm că avem oameni de valoare care reuşesc să facă astfel de festivaluri. Evenimentul are o dublă semnificaţie. Pe lângă faptul că sărbătorim a XX-a ediţie a Festivalului «Căluşul Românesc», sunt 100 de ani de la Marea Unire şi, astăzi, am avut un moment coregrafic deosebit”, a afirmat Oprescu.

Coregraful Marin Barbu a mărturisit că a întrerupt filmările pentru o emisiune TV pentru a putea fi martor la momentul coregrafic pus în scenă la Slatina.

„Sunt 50 de ani de când joc şi când am intrat pe alee, spre scenă, şi am văzut autocare, microbuze, mi-am adus aminte de anii copilăriei mele. Atunci, veneam cu tractorul şi cu Molotovul, ca să transmitem la Slatina căluşul din Teleorman. Am venit cu mare drag aici pentru că 20 de ani înseamnă un lucru extraordinar. Pentru mine înseamnă mult pentru că, în urmă cu 20 de ani, vorbeam că încet-încet jocul va veni din sat la oraş şi noi trebuie să avem grijă să-l implementăm generaţiei care vine. Eu cred că este un lucru extraordinar ceea ce au demonstrat aceşti copii. Nu e rău un pic de naţionalism, un pic de patriotism. Mă bucur şi felicitări celor de aici”, a afirmat ’Nea Mărin.

În urmă cu un an, tot la Slatina, s-a atins un record, pe Esplanada din centrul municipiului fiind cel mai mare număr de persoane care au dansat căluşul, simultan.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici