Autorităţile din Texas au evacuat zona unei uzine chimice afectate de uraganul Harvey

Compania care operează o uzină aflată în apropiere de Houston, Texas, a avertizat că se confruntă cu o "problemă critică" din cauza inundaţiilor provocate de uraganul Harvey, existând riscul ca materialele chimice să explodeze, informează site-ul postului France 24.

Urmărește
280 afișări
Imaginea articolului Autorităţile din Texas au evacuat zona unei uzine chimice afectate de uraganul Harvey

Autorităţile din Texas au evacuat zona unei uzine chimice afectate de Urganaul Harvey

Ca măsură de precauţie, autorităţile au ordonat evacuarea zonei din jurul uzinei chimice.

Inundaţiile au afectat sistemul electric al uzinei, astfel că o cantitate însemnată de materiale chimice nu mai sunt răcite, astfel că există riscul unei explozii care ar cauza un incendiu masiv, au declarat oficiali din cadrul companiei.

Uraganul Harvey, de categoria 4, a generat ploi torenţiale şi rafale de vânt cu viteze de până la 210 km/h în statul Texas, distrugând case, maşini şi provocând inundaţii de amploare. Transformat între timp în furtună tropicală, uraganul a afectat şi statul vecin, Louisiana.

Bilanţul uraganului a ajuns la 33 de morţi în statele americane Texas şi Louisiana, iar aproximativ 30.000 de persoane sunt sinistrate. Pagubele cauzate de uraganul Harvey sunt de ordinul zecilor de miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici