COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Ce nu spun noii patrioţi care se pregătesc de alegeri

Pe atunci, românii îşi sublimau frustrările economice fireşti faţă de vest-europeni bucurându-se instinctiv că partenerul strategic de peste ocean îşi permite să-i atace astfel pe liderii altminteri intangibili din Germania sau Franţa, faţă de care liderii din România nici nu suflau. Să te iei de liderii UE pe motiv că România nu intră în Schengen, că lucrătorii români sunt exploataţi în ţări occidentale sau că unele corporaţii străine plătesc prea puţin impozit era un teritoriu rezervat strict lui Liviu Dragnea sau câtorva eurosceptici răzleţi, neînstare nici măcar să-şi formeze un partid capabil să treacă pragul electoral.

Nu venise pandemia, nici epoca de speculă cu energie care i-a urmat, nu prevestea nimeni că epoca globalizării economice se va sfârşi, cu atât mai puţin că războiul din Ucraina va stimula aşa de tare conflictele latente dintre Vest şi Est, forţele centrifuge din UE şi, în premieră absolută, discuţiile deschise despre cauzele frustrărilor economice ale cetăţenilor. Abia acum, propaganda oficială începe şi la noi să-şi mai varieze un pic discursul, faţă de clişeele cu care reprimă de obicei orice reacţie critică faţă de politicile UE („mentalităţile”, „lipsa de educaţie”, „balcanismul”, „comuniştii”, „putiniştii”).

Rareş Bogdan, poate cel mai reprezentativ politician al puterii, se ferea în 2020 în chip comic de orice discuţie deschisă, pretinzând că n-a plecat în Germania să cerceteze abuzurile asupra culegătorilor români de sparanghel pe motiv că n-a fost lăsat de ministra de atunci a muncii. Acum a schimbat total foaia: a ridicat tonul la Germania şi Olanda pe tema Schengen, ameninţând UE că România ar putea să blocheze exportul de cereale ucrainene spre Vest. „Nu-i trimiteţi pe alegătorii români către populişti şi eurosceptici”, i-a conjurat fruntaşul PNL pe germanii şi olandezii din Parlamentul European. Iar când a comentat alegerile din Italia, Bogdan le-a cerut politicienilor europeni moderaţi să fie „extrem de direcţi, să vorbească despre problemele reale”, fiindcă altfel vin la putere figuri ca Giorgia Meloni şi alţi lideri „extremişti, populişti” sau susţinuţi de Rusia.

Fostul prezidenţiabil Mircea Geoană a ţinut un discurs despre „susţinerea Ideii Naţionale”, unde critica în premieră faptul că inegalităţile între regiuni şi categorii sociale sunt acum mai mari decât înaintea aderării la UE, fiindcă tot conceptul aderării n-a ţinut seama de nevoile de dezvoltare specifice ale României, ci de „defunctul Consens de la Washington” şi de „regula uniformizantă de la Bruxelles”. E frumos că Geoană a descoperit acum roata, mai bine mai târziu decât niciodată, numai că grija lui, exprimată în acelaşi discurs, era aceeaşi ca a lui Rareş Bogdan: faptul că integrarea n-a reuşit, concret vorbind, decât în câteva oraşe mai bogate din România „conduce azi la un sentiment larg răspândit de a fi cetăţeni de mâna a doua în Europa, uşor exploatabil politic de curentele antieuropene în creştere”.

Cu alte cuvinte, preocuparea reală a acestor politicieni nu e de fapt că au ignorat ani în şir sărăcia, degradarea economică, depopularea şi disperarea care au crescut sub mandatele lor în România, ci tot perspectiva de a pierde puterea în faţa unor partide mai noi, cu un talent şi mai mare decât al lor de a minţi populaţia, gen AUR sau alte noi speranţe ale suveranismului. Mircea Geoană îi urmează astfel lui Eduard Hellvig de la SRI („un naţionalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit şi recultivat de cei care au gândire democratică şi echilibrată în statele occidentale”) sau lui Andrei Marga de la Cluj (cel ce îl cita recent pe fostul ministru american de finanţe Lawrence Summers, care scria în 2016 în Financial Times că „electoratele merită un naţionalism responsabil şi nu un globalism reflex”).

A descoperit roata şi consilierul prezidenţial Constantin Dudu Ionescu, director în Departamentul Securităţii Naţionale, care comenta recent că „patriotismul este iubire, dar marea problemă în România este că marile partide politice au uitat să mai vorbească despre chestia asta”. Evident, şi pentru el preocuparea era aceeaşi: „lăsăm la discreţia populismului dezvoltarea acestui subiect”. Interesul celor de la putere este aşadar să-şi conserve puterea, cu argumentul că dacă nu intervin ei să canalizeze în favoarea lor demoralizarea şi scârba populaţiei, atunci se vor impune noi partide extremiste şi populiste care vor sfârşi prin a scoate România din UE.

Dudu Ionescu şi-a prezentat reflecţiile cu ocazia lansării Barometrului de securitate, realizat în octombrie de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS) şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei, în parteneriat cu Ambasada SUA. Probabil cel mai important răspuns din barometru e cel la întrebarea dacă România ar trebui să fie mai apropiată de UE sau de SUA: 51,5% din cei chestionaţi cred că „România ar trebui să-şi vadă în primul rând de problemele şi interesele ei”, 25,1% – că ar trebui să fie la fel de apropiată de ambele puteri, 18,8% - de UE, 4,9% – de SUA.

Barometrul nu arată că românii şi-ar dori să iasă din UE: 74,3% dintre cei chestionaţi se declară total de acord sau mai degrabă de acord că „este mai bine în UE decât în afara ei”. Numai că la întrebarea cum ar trebui să arate viitorul UE, 50,2% spun că UE şi unele dintre ţările membre profită economic de România, iar o majoritate de 35,3% ar vrea mai degrabă o Europă a naţiunilor, unde ţările membre să aibă mai multă autonomie decât azi. Nu e singurul astfel de sondaj pesimist recent: mai e cel al INSCOP care arată că peste 50% din populaţie crede că situaţia de acum e mai rea decât în 1989, sau cel al CURS, de unde reiese că 72% din populaţie crede că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Avem deci şi explicaţia de ce politicienii puterii cântă acum aria patriotismului şi a criticilor faţă de felul cum ne tratează Europa, care iată cum ne ţine la porţile Schengen etc.

Ce nu recunosc nici proaspeţii patrioţi învechiţi în politică, nici partiduleţele care încearcă să se agrege în jurul AUR e că electoratul ştie foarte bine câte parale fac declaraţiile de patriotism, naţionalism, suveranism în lipsa unei economii puternice, singura sursă reală de suveranitate. Electoratul nu votează cu „extremiştii” fiindcă ar avea încredere în ce zic ei, ci fiindcă vrea să sancţioneze astfel partidele mari. Suveranitate, în schimb, ar însemna suficiente companii cu capital românesc capabile să asigure producţie internă măcar la câteva capitole importante din cele dominate acum de importuri. Ar însemna capacitatea statului de a impozita mai corect toate companiile, de a proteja drepturile lucrătorilor, de a nu decarboniza economia în pagubă sau de a nu liberaliza piaţa de energie atunci când poţi foarte uşor să prevezi că singurul efect va fi accentuarea sărăciei din ţară.

Toate partidele ştiu foarte bine cum e cu discuţia despre patriotism, numai că n-au interes să se vadă ce puţine soluţii au. De asta şi preferă cei de la putere teme în realitate comod de abordat, ca „România educată” sau Schengen, şi de asta preferă suveraniştii din opoziţie teme ca religia, minorităţile sexuale ori anticomunismul tardiv, cele cu care umpli timpul când vrei să distragi atenţia publicului. Aşa încât, dacă vreţi nişte indicatori de patriotism şi suveranitate, urmăriţi mai bine ce se va întâmpla cu planul actualului guvern de a reveni la piaţa reglementată a energiei electrice. Sau cum anume se va aplica sau renegocia PNRR în funcţie de interesele economice de acum ale României. Şi ce soluţii anume au liderii şi candidaţii pentru depopularea ţării din cauza sărăciei – în afară de importul unei forţe de muncă şi mai prost plătite decât românii.