Cum reacţionează tour operatorii din România faţă de declinul Thomas Cook, prima agenţie de turism din lume

Un management defectuos care a continuat să menţină deschise spaţiile din marile străzi şi bulevarde a adus declinul companiei de turism, Thomas Cook. Falimentul acesteia nu va influenţa însă piaţa de turism din România, potrivit specialiştilor chestionaţi de MEDIAFAX.

Urmărește
29748 afișări
Imaginea articolului Cum reacţionează tour operatorii din România faţă de declinul Thomas Cook, prima agenţie de turism din lume

Cum reacţionează tour operatorii din România faţă de declinul companiei de turism Thomas Cook, prima agenţie de turism din lume

Consultantul în turism, Răzvan Paşcu, pune falimentul Thomas Cook pe seama managementului defectuos care nu s-a adaptat la vremurile actuale în care primează tranzacţiile online. “Nu Brexitul este de vină pentru falimentul Thomas Cook, ci managementul care nu a ştiut să se adapteze noilor vremuri”, a declarant Răzvan Pascu pentru MEDIAFAX, invocând ambiţia companiei de a funcţiona prin spaţii mari deschise pe străzi şi bulevarde celebre.

“În perioada când toata lumea se îndreaptă spre online şi toate investiţiile marilor companii merg în această directie, Thomas Cook avea înca spaţii foarte mari la strazi şi bulevarde mari, cu mulţi angajati, practic tipul acela de turism care începe sa dispară. Deciziile de management au fost greşite, si asta se intamplă de mult timp, nu doar acum”, a mai afirmat consultantul în turism.

“Chinezii care deţin şi Club Med au vrut sa îi salveze financiar, însa creditorii au cerut mai mulţi bani ca garantie. Acum puţin timp au investit şi o companie din Turcia în Thomas Cook, gândindu-se ca vor reuşi să faca un parteneriat pentru britanicii care merg la all-inclusive în Turcia. Ultima capitalizare bursieră de vineri dădea compania Thomas Cook la o valoare de până în 60 milioane de lire, o scădere de peste 95% faţă de timpurile de glorie”, a mai explicat Răzvan Paşcu pe marginea declinului Thomas Cook.

Şi Alin Burcea, CEO-ul agenţiei de turism Paralela 45 crede că prăbuşirea Thomas Cook este urmarea managementului defectuos şi a faptului că firma nu s-a adaptat erei internetului, preferând să păstreze multe reprezentanţe fizice. „A fost o problemă de costuri şi de neadaptare la vremurile moderne. Industria turismului din România s-a adaptat mai repede, poate nu avem autostrăzi ca în Vest dar tehnologiile le preluăm rapid”, spune Alin Burcea.

Căderea Thomas Cook nu poate afecta un număr prea mare de turişti români, în condiţiile în care firma nu era prezentă pe plan local, spune Burcea. „Sunt prezente TUI, Dertour sau Nekermann, dar Thomas Cook nu era prezentă în România. Nu exclud să fie 10 – 15 turişti afectaţi, şi pot să existe agenţii locale care să vândă online pentru Thomas Cook, dar nu pot fi decât cazuri izolate”, a apreciat omul de afaceri.

 

 

În 1841, Thomas Cook a organizat prima sa excursie, o călătorie cu trenul din Leicester Leicester în centrul Angliei până în oraşul vecin Loughborough. Un tren special transporta aproximativ 500 de pasageri pe o distanţă de 12 mile şi înapoi pentru o manifestaţie anti-alcool, potrivit unui istoric realizat de Reuters.

După 14 ani, în 1855 are loc primul turneu continental al lui Thomas Cook. El preia două grupuri de turişti din portul englezesc Harwich spre Anvers, apoi spre Bruxelles, Köln, Heidelberg, Strasbourg şi, în sfârşit, la Paris pentru o Expoziţie Internaţională.

Tot atunci, Cook oferă pentru prima dată un pachet complet de vacanţă (care include călătorii, cazare şi mâncare). Thomas oferă, de asemenea, pentru prima dată servicii de schimb valutar.

În 1865, Thomas Cook deschide primul său magazin high-street pe Strada Fleet, în Londra.

În 1948, firma lui Cook devine companie de stat, sub egida British Transport Holding Company.

Compania va fi privatizată 24 de ani mai târziu, după ce a fost cumpărată de consorţiul format de Britain’s Midland Bank, Trust House Forte şi Automobile Association.

În 1990, compania devine cel mai mare operator de case de schimb valutar după ce achiziţionează firma Deak International.

A treia cea mai mare bancă germană, Westdeutsche Landesbank şi cea mai mare companie de charter din Germania, cumpără Thomas Cook Group de la Midland Bank în 1992.

Din 1994 urmează o perioadă de vânzări şi achiziţii pentru Thomas Cook, iar în 2001 ajungă să aibă cel mai mare lanţ de agenţii de turism al Regatului Unit.

În 2015 se încheie parteneriatul strategic cu grupul de investiţii chinez Fosun International Limited.

În primăvara lui 2019, Thomas Cook anunţă a treia oară că firma este îngrijorată de profiturile înregistrate, întrucât necesitatea de a aplica reduceri, costurile mari ale combustibililor şi preţurile ridicate ale hotelurilor vor afecta compania de-a lungul sezonului estival.

Thomas Cook este de acord cu termenii principali ai unui pachet de salvare prin care Fosun Tourism va prelua operaţiunile sale de turism, iar băncile creditoare şi deţinătorii de obligaţiuni îi vor achiziţiona compania aeriană.

În septembrie posibilitatea unei salvări era văzută într-un pachet adiţional de 200 milioane de lire care ar fi putut trece compania prin sezonul de iarnă, când vânzările sunt slabe. Thomas Cook s-a prăbuşit, însă, după ce negocierile de ultimă oră care vizau salvarea firmei de turism cu o vechime de 178 de ani au eşuat, iar cei 150 de mii de turişti britanici vor reveni acasă.

Autoritatea Britanică pentru Aviaţie Civilă (CAA) a declanşat cea mai mare repatriere pe timp de pace, vizând aducerea acasă a a peste 150.000 de turişti britanici.

Peter Fankhauser, directorul executiv al lui Thomas Cook, a declarat că prăbuşirea firmei a fost o „problemă pe care o regretă profund”. Fankhauser şi-a cerut scuze pentru „milioane de clienţi şi miile de angajaţi” ai firmei.

Eşecul operatorului turistic pune 22.000 de locuri de muncă în pericol la nivel mondial, inclusiv 9.000 în Marea Britanie.

Guvernul a plătit 45 de avioane pentru a aduce clienţii acasă. Dimensiunea flotei o face temporar a cincea cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie. Operatorii, inclusiv EasyJet şi Virgin, au furnizat unele aeronave, cu avioane care provin chiar şi din Malaezia.

Prim-ministrul Boris Johnson s-a angajat să îi ajute pe turişti, fără probleme, dar a pus la îndoială faptul că directorii companiei au fost încurajaţi în mod corespunzător să „rezolve aceste probleme”. „Este o situaţie foarte dificilă şi, evident, gândurile noastre sunt la clienţii lui Thomas Cook, la agenţii de turism, care acum se pot confrunta cu dificultatea de a ajunge acasă”.

Ministrul Transporturilor, Grant Shapps, a declarat că prăbuşirea companiei a fost „o veste foarte tristă pentru personal şi pentru turişti” şi i-a îndemnat pe cei afectaţi să se „înţeleagă cu personalul”. Shapps a anunţat că guvernul şi CAA au angajat zeci de avioane charter pentru a-şi transporta acasă clienţii în mod gratuit. Operaţiunea de urgenţă, denumită operaţional Matterhorn, îi va aduce acasă pe britanici. Duminică, aeronavele goale începuseră deja zbiară de peste mări, gata să-i readucă pe turişti în Marea Britanie, luni.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici