Japonia a instalat un INTERCEPTOR de rachete în apropiere de ruta aeriană a Coreei de Nord

Ministerul japonez al Apărării a anunţat marţi că a desfăşurat un sistem mobil de apărare antirachetă pe insula nordică Hokkaido, în cadrul unei baze aflată în apropierea rutelor aeriene ale Coreei de Nord, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Urmărește
770 afișări
Imaginea articolului Japonia a instalat un INTERCEPTOR de rachete în apropiere de ruta aeriană a Coreei de Nord

Japonia a instalat un interceptor de rachete în apropiere de ruta aeriană a Coreei de Nord

Ministrul Apărării, Itsunori Onodera, a declarat că o unitate interceptoare Patriot Advanced Capability-3 a fost instalată la baza Hakodate din Hokkaido "ca măsură de precauţie", parte a pregătirii guvernului pentru o eventuală situaţie de urgenţă.

Relocarea a venit după ce o rachetă nord-coreeană a fost testată săptămâna trecută, a zburat peste insula Hokkaido şi s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, pe coasta de est a regiunii japoneze.

Sistemul antirachetă japonez are o rază de acţiune de aproximativ 20 de kilometri. Japonia are în prezent un sistem de apărare antirachetă în două etape. În primul rând, interceptorii Standard Missile-3 de pe distrugătoarele Aegis din Marea Japoniei vor încerca să doboare rachetele aflate în zbor. În cazul în care acest lucru nu reuşeşte, sistemul PAC-3 va încerca să intercepteze rachetele inamice.

Recent, patru dintre cele 34 de unităţi japoneze PAC-3 au fost mutate în sud-vestul Japoniei, după ce Coreea de Nord a avertizat că ar putea să trimită rachete către insula americană Guam.

Constituţia Japoniei, care limitează utilizarea forţei pentru apărare, permite armatei să doboare doar rachetele care se îndreaptă spre Japonia sau se află pe teritoriul japonez.

Ministrul Apărării de la Tokyo a precizat că o nouă lege de securitate adoptată în 2015 ar putea să permită doborârea unei rachete care se îndreaptă către insula Guam, dacă există o ameninţare critică pentru securitatea ţării şi a celui mai important aliat al Japoniei, Statele Unite.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici