#JobInRomania. Goana după locurile de muncă nemotivante, dar sigure de la stat

De ce?

Deşi oferta salarială a companiilor particulare este mult mai tentantă, fiind adesea şi de două ori mai mare faţă de aceea din administraţia publică, siguranţa locului de muncă este atributul exclusiv al job-urilor de la stat. Statul nu angajează de probă, nu te dă afară şi nu te plăteşte după trei luni, statul nu dă faliment, statul nu schimbă numele angajatorului din şase în şase luni ca să nu fie forţat să îţi acorde ajutor de şomaj.

Paradoxal, statisticile de data recentă arată că bugetarii au, în medie, salarii mai mari decât angajaţii din mediul privat, ba chiar, din 2007 încoace, salariile celor de la stat ar fi crescut cu 24%. Statistica nu surprinde faptul că la stat sunt două categorii de functionari: unii foarte bine plătiţi (miniştrii, demnitarii, conducătorii instituţiilor sau companiilor cu capital majoritar de stat) şi funcţionarii de execuţie, plătiţi sub media salarială a particularilor. O altă statistică relevă că salariile bugetarilor români consumă anual 7% din PIB, la fel ca în Cehia şi Slovacia, comparativ cu Danemarca, unde Guvernul plăteşte anual 17% din produsul intern brut pentru remuneraţiile bugetarilor.

Explicaţia e simplă: la stat există un nivel minim de salarizare pe palierul funcţiilor de execuţie, unde un angajat cu 20 de ani vechime în muncă şi cu grad profesional I, de consilier superior, nu primeşte o plată mai mare de 2.500- 3.000 de lei cu tot cu sporuri, dar şi nivelul maxim al înalţilor functionari, demnitarilor şi aleşilor cu funcţii de conducere care ajung la venituri şi de 2.000 – 3.000 euro pe lună, depăşind lejer salariul preşedintelui ţării sau venitul lunar net al unui conducător de multinaţională.

Media veniturilor bugetarilor este, astfel, una mai mare ca aceea a particularilor, deşi realitatea este că particularii evită pe cât posibil supraimpozitarea, merg pe salarii minime pe cartea de muncă, preferând să plătească la negru, pe drepturi de autor, să declare program redus, tocmai pentru a plat taxelor. Reamintim că pentru un salariat, un angajator privat plăteşte în medie o sumă egală venitului brut acordat acestuia. La rându-i, angajatul plăteşte impozite care ajung la 40% în cazul job-ului cu normă întreagă şi la 21,5% din veniturile suplimentare care, defalcate, înseamnă: 16% - impozit pe venit şi 5,5%- CAS-ul. În cazul CAS, acesta nu se aplică pe toate tipurile de venit şi chiar există un act normativ de eliminare a CAS pentru veniturile conexe. Nu se poate vorbi despre acelaşi lucru în cazul angajaţilor la stat. Bugetarii sunt plătiţi din contribuţia guvernamentală şi, ca o replică a faptului că aceştia ar avea salarii mai mari decât particularii, vine statistica potrivit căreia

România este în coada clasamentului UE în materie de alocare PIB pentru remuneraţiile bugetarilor: 7%, faţă de Danemarca, cu 17%, Franţa – 13%, Belgia – 12%, Grecia – 12%, Polonia – 10%, Marea Britanie – 10%. Astfel, Guvernul României alocă annual circa 50 miliarde de lei pentru salarizarea celor 1,2 milioane de bugetari. Şi totuşi, în România, numărul bugetarilor reprezintă 25% din totalul salariaţilor din România, efectivul fiind în medie de 4,5 milioane de angajaţi, dintr-un total de puţin peste opt milioane de români apţi de muncă.

Stabilitatea este motivul care face ca locuri de muncă precum acelea de consilier, expert, inspector sau specialist din structurile administraţiei publice centrale să fie între cele mai căutate, deşi, nu o dată, aceste posturi au fost scoase la concurs de recrutare şi promovare facilitând astfel accesul funcţionarilor deja înrolaţi în sistem la funcţii mai bine plătite.

Sunt excepţii cazurile în care un post din administraţie oferit atât pentru sursă externă cât şi pentru sursă internă au fost ocupate de cineva din afara instituţiei. Se întâmplă constant ca posturile respective să se "plieze" pe structura cuiva care deja se află în sistem.

”Da, am pornit de la un salariu de 1.200 de lei, cu tot cu sporuri ajungeam undeva la 1.600, dar la cât de greu am intrat în administraţie, n-am mai vrut să plec. Am vrut să lucrez la stat fiindcă aici este acea siguranţă a locului de muncă. Am încercat de patru ori să iau concursul pentru un post de consilier principal la o primărie din ţară, dar n-am reuşit, mereu se afla în sală măcar un funcţionar care voia să promoveze şi nu reuşeam. Într-un final, am concurat pentru un post vacant temporar, după care, începând să înţeleg cam cum stau lucrurile, m-am orientat şi eu pentru un post stabil. Acum am un salariu de aproximativ 2.000 de lei, am siguranţa zilei de mâine, program fix, exact ceea ce mi-am dorit. Chiar dacă nu sunt bani mulţi, postul îmi oferă garanţia că am de unde ieşi la pensie”, a spus, pentru MEDIAFAX, un funcţionar public care acum are funcţia de consilier superior într-o primărie din ţară, fiind absolvent de studii superioare.

Potrivit Legii şi Statutului Funcţionarului Public, consilierul principal are cel puţin cinci ani vechime în specialitatea studiilor, consilierii superiori, cel puţin nouă ani, iar debutanţii sau referenţii nu au nevoie de studii superioare, dar au nevoie de vechime de cel puţin şase luni.

Unele instituţii, care ţin acerb să aibă un anumit tip de candidat într-o funcţie, obişnuiesc să-şi facă singure criteriile concursului, dar numai dacă obţin avizul ANFP. Unităţile militare şi instituţiile din subordinea Ministrului Public, de exemplu, pot să-şi realizeze criterii unice pe care să le publice în Monitorul Oficial. Gurile rele spun că încă ar mai funcţiona principiul "nu te prezenta la concurs dacă nu te-a chemat nimeni!".

Referitor la condiţii specifice, iată exemplul unei unităţi militare de Comunicaţii din subordinea Statului Major General al Ministerului Apărării Naţionale, care în martie a.c. a scos la concurs un post de expert pentru care a solicitat: peste 10 ani - experienţă în domeniu, nu în specialitatea studiilor, şi a anunţat o tematică şi o bibliografie stufoasă (cinci cărţi scrise de profesori din SNSPA, 10 acte normative), pentru ca, într-un final, la concurs să se dea test grilă simplu cu 30 de întrebări.

Au ajuns să se înscrie cinci candidaţi, din care unul din sursă internă, care avea exact trăsăturile cerute (vechime în muncă de 10 ani, nu şi în specialitatea studiilor cum aveau ceilalţi candidaţi), angajat al MApN (dovadă declaraţiile sale de avere şi de interese din trecut), soţ de militar de carieră, însă venit de pe un post inferior. Rezultatul a fost cel scontat: respectivul candidat a luat maximum de puncte, fără a lăsa vreo şansă de a fi devansat la interviu de vreun alt candidat care ar fi obţinut, prin absurd, peste 50 de puncte, aşa cum presupun funcţiile de execuţie. Pentru ce? Pentru un salariu de 2.000 – 3.000 de lei, program de la 8 la 16 şi libere în toate sărbătorile legale.

Din acelaşi registru: pentru un post de execuţie de consilier superior la Secretariatul General al Guvernului (SGG) – scos la concurs în iulie a.c. – a ajuns să opteze chiar şi un ales local originar din Medgidia, şef de partid câţiva ani buni. Cum era de aşteptat, alesul local de la 5 iunie a câştigat în iulie concursul de la SGG, apartenenţa sa la o formaţiune poltică şi istoricul său politic nefiind condiţii eliminatorii. Potrivit legii funcţionarului public, chiar şi politicienii cu state vechi pot accede la o funcţie publică de execuţie, respectivul urmând să demisioneze în termen de 30 de zile din funcţia în care a fost ales (chiar dacă a depus şi jurământul), mai cu seamă dacă acele criterii ale concursului sunt după chipul şi asemănarea lui.

Cele mai mari salarii din administraţie le au funcţionarii din Guvern, MAE, cei cu statut special şi cei din Ministerul Public, peste 6.000 lei pe lună net pentru un expert cu statut de funcţionar clasa I, consilier superior. Şi aici condiţiile par să fie făcute , uneori, pentru un anumit gen de candidat.

Alte instituţii, precum acelea care angajează functionari cu statut special din domeniul securităţii naţionale, din zona operativă, iar nu contractuală, poliţişti de exemplu, fac separaţia concursurilor din start, aşa că funcţionarii care vor să promoveze o pot face concurând chiar cu unii colegi ai lor, iar cei din sursă externă cu unii de nivelul lor.

Curios, deşi au organigramele aproape complete în materie de specialişti, instituţiile statului reclamă lipsa specialiştilor şi motivează astfel acţiunile prin care apelează la firme pentru a-şi realiza planurile strategice, studiile de impact sau proiectele prin care să fie atrase fondurile nerambursabile.

La mijlocului lunii august a.c., la nivel naţional, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ANOFM, se înregistrau aproape 21.000 de locuri de muncă vacante, din care 3.800 numai în Bucureşti, 1.285 în Ilfov, 1.168 în Argeş, 1.138 în Timiş, 990 în Iaşi, 960 în Arad, 812 în Dolj, 753 în Sibiu, 750 în Vâlcea, încheiind cu Botoşani cu 58 de locuri de muncă şi Mehedinţi cu 56 de posturi vacante. ”La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru muncitori necalificaţi, în asamblarea şi montarea pieselor - 1.252 locuri, agent de securitate – 997, lucrător comercial – 841, confectioner asamblor articole textile – 776, muncitor necalificat în industria confecţiilor – 750, manipulant mărfuri – 723, muncitor necalificat în demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet – 572, femeie de serviciu – 499, vânzător – 451, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide – 433”, se arată într-un comunicat formulat de ANOFM.

Miercuri, 17 august, e-jobs anunţa existenţa a 34.036 locuri de muncă active, din care puţin peste 10.000 numai în Bucureşti, dar pentru administraţie erau doar 86 de posturi.

Locurile de muncă vacante din administraţia publică centrală sau locală pot fi numărate pe degete. Într-un interval de o săptămână, de exemplu, aceeaşi în care se face raportarea ANOFM, publicată la data de 17 august a.c, la nivel naţional erau doar câteva zeci de posturi în administraţie.

Potrivit Newsletter-ului Guvernului României, în Alba se căutau: casier la Primăria Săsciori, referent la Câlnic, buldoexcavatorist la Mihalţ, paznic la Lunca Mureşului, referent la Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului Sebeş, doi consilieri asistenţi la Primăria Comunei Şona, cinci educatori la Protecţia Copilului Alba, administrator patrimoniu la Colegiul Tehnic ”Alexandru Domşa” din Alba Iulia. La Arad se caută: bibliotecar şi administrator patrimoniu cu jumătate de normă la liceul din Pecica, şef serviciu la Centrul Cultural, inginer agronom şi contabil la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad. La Argeş, oferta este mai bogată: inspector şi consilieri la Primăria Albota, Direcţia de sănătate Publică, asistenţi medicali la Topoloveni, 10 posturi de economist II la UM 02405 Piteşti, patru poliţişti locali la Piteşti, un consilier superior la Consiliul Judeţean. Bacăul caută: inspector debutant la Berzunţi, economist la Spitalul din Buhuşi, jurist la Oneşti, consilieri şi referenţi la Măgura.

Botoşaniul are 13 posturi contractuale la Şcoala de Arte şi Meserii. Brăila caută medic şi nouă asistenţi la Administraţia Creşelor, bibliotecar în municipiu şi consilier la Surdila Găiseanca. La Braşov sunt scoase la concurs opt posture de consilier, inspector şi referent şi 10 funcţii contractuale la Grădina Zoologică.

Bucureştiul şi Ilfov rămân însă vârful de lance: 12 funcţii contractuale la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, redactor la Agerpres, administrator la Grădiniţa nr. 3 Bucureşti, tehnician debutant la Politehnică, consilier asistent la Poliţia Locală Sector 2, doi şefi de birou la Muzeul Ţăranului Român, doi consilieri la Agenţia pentru Protecţia Mediului, consilier principal la MAI, 18 referenţi şi un inspector la Primăria Sectorului 5, un şef de birou la Poliţia Locală Sector 2, director la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, consilier afaceri europene la MAI, 17 funcţii contractuale la Protecţia Copilului Sector 5, trei consilieri la Ministerul Muncii, trei consilieri la Primăria Sectorului 1. Constanţa, Cluj şi Timiş întregesc topul celor mai căutate judeţe. Şi totuşi, sunt şi persoane care nu-şi doresc să mai lucreze în administraţie, datorită experienţelor trăite aici.

"Prefer să lucrez la particular, într-o multinaţională, pentru că numai aici poţi fi cu adevărat eficient. Din punctul meu de vedere, procedurile din administraţie îngreunează progresul, alimentează birocraţia. Birocraţia consumă mult timp, iar timpul înseamnă bani. Am avut o experienţă de patru ani în administraţie şi am constatat că aici oamenii sunt flexibili, dar legislaţia este stufoasă, procedurile greoaie, presupun multe hârtii, nu-ţi permit să te valorizezi, dimpotrivă, am avut sentimentul că nu se lucrează eficient, multe hârtii care se plimbă dintr-o instituţie în alta, un ritm încetinit. Dacă vrei să-ţi faci meseria, să te remarci, mergi la particular. În administraţie, unii rămân fiindcă au un loc de muncă sigur, dar salariile nu depăşesc 3.000 de lei într-un post de execuţie. La particular sunt alte oportunităţi", a declarat, pentru MEDIAFAX, Cosmin Răzmeriţă, inginer agronom de formaţie, acum conducătorul unui ONG, care a lucrat şi la stat şi în privat.

Citeşte şi: #JobInRomania. Efectul exodului cadrelor medicale: Deficit de 13.000 de doctori în spitalele din ţară

Citeşte şi: #JobInRomania: Ţara care exportă muncitori tineri. Diaspora ne trimite 1,5 miliarde de euro pe an

Citeşte şi: #JobInRomania. La un şomaj de 6,7%, angajatorii vor să importe forţă de muncă din Rep. Moldova şi Ucraina: „Moldovenii sunt harnici şi dispuşi să lucreze orice"

Citeşte şi: #JobInRomania: Soarta unui şomer la 50 de ani în România. “Cine mă mai angajează pe mine când sunt atâţia tineri? ”