Prima pagină » Meteo » Meteorologii anunţă ninsori, lapoviţă şi ploi până miercuri dimineaţă

Meteorologii anunţă ninsori, lapoviţă şi ploi până miercuri dimineaţă

Meteorologii anunţă precipitaţii până miercuri dimineaţă, preponderent sub formă de ninsoare. Pentru Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi pentru Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei a fost emisă o informare meteo.
Meteorologii anunţă ninsori, lapoviţă şi ploi până miercuri dimineaţă

Meteorologii au actualizat luni informarea meteo precedentă.

Pentru intervalul luni ora 12:00 – miercuri ora 10:00, meteorologii anunţă perioade în care se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantităţi, local de peste 10…15 l/mp.

Vor predomina ninsorile şi local se va depune strat nou de zăpadă, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură şi local în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei.

În Bărăgan şi Dobrogea vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ploaie, iar izolat se va forma polei.

Vântul va avea unele intensificări pe litoral, unde rafalele vor depăşi temporar 40…50 km/h.

În a doua parte a săptămânii, vremea va deveni rece, local geroasă în cursul nopţilor şi dimineţilor. Local şi temporar va mai ninge îndeosebi în zona de munte şi în regiunile intracarpatice.